Stiri
AFP/mediafax.ro
UE şi SUA avertizează Rusia să nu exercite presiuni asupra R. Moldova și Ucrainei
Politică
08.09.2013
16:21
2314


Uniunea Europeană şi Statele Unite şi-au exprimat susţinerea totală faţă de ţările din fosta Uniune Sovietică care au ales calea apropierii de Europa şi au avertizat Rusia că presiunea pe care o exercită în contrapondere este inacceptabilă, relatează AFP, citat de gandul.info.
Secretarul de Stat american John Kerry, care a participat la întâlnirea celor 28 de miniştri de Externe ai Uniunii Europene, sâmbătă, la Vilnius, a caracterizat programul european de parteneriat oriental drept un „plan economic foarte important” destinat ameliorării normelor comerciale şi favorizării locurilor de muncă.
Potrivit ministrului lituanian al Afacerilor Externe, Linas Linkevicius, toţi omologii săi europeni şi-au exprimat solidaritatea cu cele şase state din program, dar el a avertizat că Rusia îşi va spori presiunea asupra partenerului principal, care este Ucraina.
Belarus, Armenia, Azerbaidjan, Georgia şi R.Moldova sunt, de asemenea, vizate.
"Limba vorbită trebuie să fie cea a argumentelor, nu a presiunii. Fie că este vorba despre ameninţări economice sau presiune politică, nu este acceptabil", a declarat Linas Linkevicius presei de la Vilnius.
Amintim că la summitul Parteneriatului Estic care va avea loc în noiembrie la Vilnius, UE speră să semneze un acord fără precedent de asociere şi liber schimb cu Ucraina şi să parafeze acorduri similare cu Georgia şi R. Moldova.
Rusia a avertizat recent Ucraina şi R.Moldova în legătură cu măsurile de retorsiune în caz de semnare a unui acord care să le ancoreze la UE.
Secretarul de Stat american John Kerry, care a participat la întâlnirea celor 28 de miniştri de Externe ai Uniunii Europene, sâmbătă, la Vilnius, a caracterizat programul european de parteneriat oriental drept un „plan economic foarte important” destinat ameliorării normelor comerciale şi favorizării locurilor de muncă.
Potrivit ministrului lituanian al Afacerilor Externe, Linas Linkevicius, toţi omologii săi europeni şi-au exprimat solidaritatea cu cele şase state din program, dar el a avertizat că Rusia îşi va spori presiunea asupra partenerului principal, care este Ucraina.
Belarus, Armenia, Azerbaidjan, Georgia şi R.Moldova sunt, de asemenea, vizate.
"Limba vorbită trebuie să fie cea a argumentelor, nu a presiunii. Fie că este vorba despre ameninţări economice sau presiune politică, nu este acceptabil", a declarat Linas Linkevicius presei de la Vilnius.
Amintim că la summitul Parteneriatului Estic care va avea loc în noiembrie la Vilnius, UE speră să semneze un acord fără precedent de asociere şi liber schimb cu Ucraina şi să parafeze acorduri similare cu Georgia şi R. Moldova.
Rusia a avertizat recent Ucraina şi R.Moldova în legătură cu măsurile de retorsiune în caz de semnare a unui acord care să le ancoreze la UE.
Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
28.03.2025
17:14
1479
VIDEO // „Partenerul strategic Rusia” vrea să DISTRUGĂ transportatorii din R. Moldova. Guvernul: „Din nou, fără motiv, Rusia lovește economic R. Moldova. De această dată, blochează transportatorii moldoveni”
21.02.2025
16:15
1860
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
31.01.2025
11:30
2959
UE a suplimentat la 64 de MILIOANE de euro ajutorul de URGENȚĂ pentru R. Moldova, inclusiv pentru a aduce lumina și căldura în stânga Nistrului: „UE salvează din nou R. Moldova, în timp ce Rusia lasă oameni în frig și întuneric”
21.03.2024
15:20
1574
Șansele de ADERARE a R. Moldova la UE au CRESCUT considerabil, după ce Comisia Europeană a revizuit politicile pentru următoarea extindere: „Acum e momentul să ne dublăm eforturile și să profităm de această oportunitate istorică”
12.03.2024
11:14
1702
Notă de PROTEST înmânată ambasadorului Rusiei la Chișinău: „Federația Rusă sfidează normele și principiile dreptului internațional și subminează suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova”
02.11.2022
11:33
2301
DOC // Mesaj PUTERNIC de sprijin pentru R. Moldova, inclusiv în privința modernizării capacităților de APĂRARE. Comitetul Parlamentar de Asociere UE – R. Moldova solicită instituțiilor UE să înceapă negocierile de ADERARE a R. Moldova
24.06.2022
10:55
2537
VIDEO // Maia Sandu prezintă obținerea de către R. Moldova a statutului de țară-candidată pentru aderarea la UE drept VICTORIA cetățenilor: Îndemnul şefei statului pentru moldoveni
05.05.2022
11:23
2920
REZOLUȚIE // Parlamentul European cere conducerii UE să acorde Republicii Moldova statutul de țară CANDIDAT la aderare: „Este cel mai ambițios document privind R. Moldova adoptat vreodată de o instituție a UE”
04.05.2022
12:59
2093
ASIGURĂRI ferme de la omul care va DECIDE când R. Moldova va primi statutul de țară candidat pentru ADERAREA la UE. Michel: „Susținem eforturile R. Moldova de a realiza condițiile, pentru a participa în acest proiect politic”
04.05.2022
11:51
3049
UE va acorda sprijin MILITAR R. Moldova, în contextul tensiunilor din Transnistria. Michel: „Putem să oferim mai mult sprijin militar, mai multe activități de consolidare a capacităților militare, dar e important să evităm ESCALADĂRILE”




















Top stiri
20.04.2025
13:59
7
Zelenski îndeamnă ucrainenii să nu-și piardă speranța de Paște: „Dumnezeu va avea ziua Sa”
20.04.2025
12:34
287
Explozii în Donețk în ciuda armistițiului de Paște declarat de Kremlin
20.04.2025
11:27
399
Avion Boeing se întoarce în SUA din cauza războiului tarifar dintre Trump și China
20.04.2025
11:06
399
Putin asistă la slujba de Paște a Patriarhului Kirill, care dorește pace în "Rusia istorică" în ciuda continuării conflictului din Ucraina
20.04.2025
10:02
447
Zelenski denunță falsa încetare a focului de Paște declarată de Putin, în timp ce atacurile rusești continuă în Ucraina
20.04.2025
09:52
327
Maia Sandu îndeamnă la unitate și iertare de Paște în Republica Moldova
20.04.2025
09:46
303
Netanyahu reafirmă angajamentul Israelului de a continua conflictul în Gaza până la eliminarea Hamas și eliberarea ostaticilor
20.04.2025
09:27
326
Maia Sandu îndeamnă moldovenii la unitate de Sfintele Paști: "Binele și adevărul vor triumfa"
20.04.2025
08:24
372
Maia Sandu îndeamnă la solidaritate și iertare de Paște, într-un mesaj emoționant pentru cetățeni
20.04.2025
00:51
578
Destinul incert al ostaticului Edan Alexander continuă să preocupe lumea în urma conflictului israelian-marcat de noi dezvăluiri video ale Hamas
19.04.2025
22:47
873
Zelenski cere extinderea armistițiului cu Rusia și promite răspunsuri ferme la orice atac nou
19.04.2025
20:35
883
Cel mai amplu schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina: sute de militari întorși acasă cu sprijinul Emiratelor Arabe Unite
19.04.2025
20:08
801
Forțele ucrainene își extind controlul în regiunea rusă Belgorod, anunță Zelenski
19.04.2025
19:50
733
Elena Erighina scrie istorie pentru Moldova cu trei medalii de aur la Campionatul European de Haltere
19.04.2025
19:36
1232
Kiev sub asediu aerian chiar după anunțul de armistițiu al Kremlinului: Zelenski dezvăluie adevărata față a lui Putin față de Paște
19.04.2025
18:27
755
Putin anunță un armistițiu de Paște și oprirea temporară a operațiunilor militare în Ucraina
19.04.2025
17:53
1317
Dezinformarea rusească lovește Moldova: Maia Sandu vizată de acuzații false de corupție și represiune
19.04.2025
14:58
915
Trump amenință retragerea SUA din negocierile de pace Ucraina-Rusia: Moscova câștigă teren
19.04.2025
13:17
1379
Episcopul Marchel, blocat de două ori să aducă Lumina Sfântă în Moldova, acuză obstructionări pe Aeroportul din Chișinău.
19.04.2025
13:09
881
Noi atacuri nocturne rusești: Ucraina sub tirul a opt rachete și 87 de drone în cinci regiuni
19.04.2025
12:54
766
Guvernul lansează expoziția dedicată victimelor foametei din 1946-1947: lecții de istorie pentru o Moldovă unită și liberă
19.04.2025
12:11
823
Foametea din Basarabia 1946-1947: Mesajele lui Igor Grosu și Dorin Recean despre drama orchestrată de Kremlin
19.04.2025
11:38
766
Președintele Maia Sandu: „Memoria foametei din 1946-1947 nu trebuie uitată”
19.04.2025
10:20
813
Maia Sandu și Republica Moldova, ținte ale dezinformării orchestrate de rețeaua rusească Matrioșka
19.04.2025
08:29
883
Condamnarea unei tinere activiste în Rusia pentru proteste anti-război: O poveste de poezie și curaj
















































Actualitate
Parteneri
Descoperă
Actualitate




Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri