08:21:55 11.01.2025
Stiri

UE și R. Moldova au PRELUNGIT Acordul privind transportul rutier până la 31 decembrie 2025. Comisarul Adina Vălean: „Acest acord este un element vital pentru R. Moldova, afectată de pierderea rutelor comerciale tradiționale din cauza războiului”

Actualitate 27.03.2024 11:37 Vizualizări1185 Autor: Ziarul National
UE și R. Moldova au PRELUNGIT Acordul privind transportul rutier până la 31 decembrie 2025. Comisarul Adina Vălean: „Acest acord este un element vital pentru R. Moldova, afectată de pierderea rutelor comerciale tradiționale din cauza războiului”
Poză simbol

Uniunea Europeană (UE) și R. Moldova au decis marți să prelungească, până la 31 decembrie 2025, valabilitatea Acordului privind transportul rutier, document care ajută statul nostru să acceseze piețele mondiale prin facilitarea tranzitului în țările UE și, de asemenea, să-și dezvolte în continuare legăturile cu piața UE.

Decizia a fost luată în cadrul reuniunii Comitetului mixt instituit în temeiul Acordului respectiv, care a fost semnat pentru prima dată la 29 iunie 2022 și a sporit în ultimi doi ani substanțial exporturile rutiere din R. Moldova către UE, în beneficiul ambelor economii.

Documentul a fost semnat după ce R. Moldova a pierdut, din cauza războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, unele rute de transport importante care trec prin porturile de la Marea Neagră. Acordul a consolidat, de asemenea, culoarele de solidaritate UE - Ucraina, facilitând transportul rutier între UE și R. Moldova, care este un stat important de tranzit pentru exporturile și importurile ucrainene.

„Acest Acord rutier este un element vital pentru R. Moldova, grav afectată de pierderea rutelor sale comerciale tradiționale din cauza războiului din Ucraina. Decizia de astăzi oferă previzibilitate operatorilor economici atât din UE, cât și din R. Moldova și confirmă sprijinul nostru ferm pentru R. Moldova. În următoarele 18 luni, schimburile economice rutiere dintre operatorii din UE și cei din Republica Moldova pot continua fără obstacole”, a declarat Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi.

Menționăm că exporturile rutiere din R. Moldova către UE au crescut cu 27% în al treilea trimestru al anului 2022 și cu 35% în al treilea trimestru al anului 2023, comparativ cu aceeași perioadă din 2021. UE este principala piață pe care R. Moldova își vinde circa două treimi din produse.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md