UE alocă cinci milioane de euro pentru ajutoare umanitare destinate Republicii Moldova
Uniunea Europeană a anunțat duminică alocarea a 50 de milioane de euro pentru ajutoare umanitare care vor fi trimise Ucrainei și Republicii Moldova, transmite dpa.
„În timp ce luptele grele și loviturile de rachete continuă să distrugă infrastructura civilă vitală, necesitățile umanitare în Ucraina rămân extrem de ridicate", arată comunicatul citat de Agerpres.
Circa 45 de milioane de euro sunt rezervate pentru proiectele umanitare din Ucraina, în timp ce Republica Moldova, unde s-au refugiat de la începutul războiului sute de mii de ucraineni, va primi cinci milioane de euro.
Suma face parte dintr-un pachet de un miliard de euro promis de Comisia Europeană la conferința de săptămâna trecută a donatorilor intitulată Stand Up For Ukraine (Alături de Ucraina). Până acum, conform comunicatului, din această sumă au fost cheltuite deja 143 de milioane pentru ajutoare umanitare destinate celor afectați de invazia rusă.
Fondurile anunțate duminică vor fi destinate serviciilor medicale de urgență, accesul la apă potabilă și igienă, adăposturilor și protecției, ajutoarelor bănești și combaterii violenței împotriva femeilor.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski