Ucraina va asigura FURNIZAREA neîntreruptă a gazelor naturale în R. Moldova


Ucraina va asigura furnizarea neîntreruptă a gazelor naturale în R. Moldova, a declarat astăzi președintele Consiliului de administrație al companiei „Naftogaz”, Yuriy Vitrenko, în cadrul unei întrevederi la Kiev cu vicepremierul Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Discuțiile între Popescu și Vitrenko au vizat în mod special consolidarea interacțiunii în domeniul energetic, în vederea diversificării surselor de aprovizionare a R. Moldova cu gaze naturale și, respectiv, sporirii securității statului nostru în acest sector.
„Având în vedere criza energetică fără precedent cu care se confruntă în acest moment mai multe țări europene, am convenit cu partea ucraineană să creăm un grup de lucru care va permite preluarea expertizei Ucrainei privind importul de gaze”, a spus șeful diplomației R. Moldova, Nicu Popescu.
Oficialii au abordat soluțiile tehnice pe care pot fi implementate în cooperare cu autoritățile din Ucraina, în scopul furnizării neîntrerupte a gazelor naturale în R. Moldova.











































































