03:10:41 25.01.2025
Stiri

Ucraina afirmă că a eliberat şapte sate de sub ocupţia rusă

Actualitate 13.06.2023 07:51 Vizualizări815 Autor: Ziarul National
Ucraina afirmă că a eliberat şapte sate de sub ocupţia rusă Agerpres

Guvernul ucrainean a anunţat luni că a preluat, în cursul weekendului, şapte sate de la forţele ruse în sudul şi estul ţării, în cadrul ofensivei sale, notează AFP.

,,Au fost eliberate şapte sate", a anunţat pe reţeaua socială Telegram Hanna Maliar, adjunctă a ministrului ucrainean al apărării, referindu-se în special la câteva localităţi preluate în regiunea Zaporojia.

Hanna Maliar a precizat că au fost eliberate satele Lobkovo, Levadne şi Novodarivka, în apropiere de Zaporojia, precum şi satul Storojeve, din sudul regiunii Doneţk.

,,Suprafaţa teritoriului revenit sub controlul nostru se ridică la 90 de kilometri pătraţi", a subliniat Hanna Maliar, citată de Agerpres.

Luni după-amiază, armata ucraineană a mai afirmat că a făcut progrese în regiunea Bahmut.

,,Trupele ucrainene au înaintat 250 până la 700 de metri în direcţia Bahmut", a indicat Ministerul Apărării.

La rândul ei, Moscova a susţinut că a respins atacurile ucrainene din regiunea Doneţk, lângă Velika Novosilka, precum şi lângă satul Levadne, în apropiere de Zaporojia.

Aceste afirmaţii ale Moscovei şi Kievului nu au putut fi verificate în mod independent.

,,Forţele ucrainene au făcut progrese verificate vizual în vestul provinciei Doneţk şi vestul +oblastului+ Zaporojia, pe care surse ruseşti le-au confirmat, dar au încercat să le minimizeze", a indicat la rândul său centrul de analiză american Institute for the Study of War (ISW).

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md