Turcia, inclusă pe LISTA statelor din zona ROȘIE: Cetățenii care revin în R. Moldova din acest stat, dar și din Rusia sau Grecia, obțigați să stea în CARANTINĂ timp de două săptămâni. Care sunt toate cele 63 de state cu risc epidemiologic sporit


Turcia, o destinație turistică pentru numeroși moldoveni în această perioadă, este singurul stat inclus în Lista statelor cu risc epidemiologic sporit de transmitere a COVID-19 de către autoritățile R. Moldova în comparație cu săptămâna trecută.
Astfel, cetățenii R. Moldova care vor reveni, în următoarea săptămână, din 63 de state, incluse de autorități în zona roșie (risc epidemiologic sporit de transmitere a COVID-19), vor fi obligați să stea 14 zile în carantină.
Excepția este aplicată persoanelor vaccinate împotriva noului coronavirus.
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a actualizat vineri, 30 iulie, Lista statelor cu risc epidemiologic sporit de transmitere a COVID-19, clasificate ca zonă roșie, pentru care se impune regimul de autoizolare la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova.
Printre acestea se numără, în afară de Turcia, state ca Rusia, Grecia, Spania, Portugalia, Franța, Israel, SUA, Olanda, Kazahstan, Belarus, Georgia etc.
Indicatorul pentru includere în listă a statelor pentru care se impune regimul de autoizolare la intrarea persoanelor în Republica Moldova reprezintă rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile care este mai mare de 100 de cazuri la 100.000 populație.
Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova, şi vin, direct sau în tranzit, din statele pentru care se impune regimul de autoizolare, vor completa în mod obligatoriu fișa epidemiologică, precum şi vor semna declaraţia pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare de 14 zile.
Lista statelor cu risc epidemiologic sporit de transmitere a COVID-19, clasificate ca zonă roșie, pentru care se impune regimul de autoizolare la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova:









































































