TUPEU // Cum s-au pornit niște cetățeni ai R. Moldova la odihnă în Bulgaria
Inspectorii Biroului vamal din Cahul au reținut noaptea trecută un autocar care transporta în Bulgaria 60 de pasageri, dar în care erau ascunse 30 de mii de țigarete. Potrivit inspectorilor vamali, autocarul de model „Setra” era înmatriculat în străinătate și aparținea unei firme bulgare. Acesta activează pe ruta R. Moldova - Bulgaria.
În urma controlului bagajelor celor 60 de pasageri, în două valize au fost depistate 1 500 de pachete de țigări de marca „American Legend”, cu timbru de acciz al R. Moldova.
Țigaretele urmau să fie comercializate ilegal pe piața europeană, unde valoarea lor este estimată la suma de peste cinci mii de euro.
Cazul este investigat de Serviciul Vamal. Făptașul riscă să plătească o amendă de până la trei mii de lei.
Produsele au fost reținute pentru a fi confiscate, iar autobuzul și-a urmat traseul.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md