TRUCURI eficiente care te scapă de transpiraţie
În timpul verii, când temperaturile cresc fără oprire, transpiraţia abundentă devine o problemă majoră chiar şi pentru femeile foarte îngrijite. Sunt multe persoane care chiar dacă se spală de minimum două ori pe zi, transpiră atunci când se află într-o cameră foarte călduroasă sau atunci când sunt foarte emoţionate.
Dacă faci parte din această categorie înseamnă că ai nevoie de mici trucuri care să te ajute în astfel de situaţii. Aşa că, află mai jos cum poţi să scapi de transpiraţia abundentă atunci când deodorantul pe care îl foloseşti nu-şi mai face efectul.
Oţet de mere
O soluţie foarte simplă, eficientă şi ieftină este oţetul de mere, care are proprietăți astringente. Tot ce ai de făcut este să-l aplici pe axilă seara, cu puțin timp înainte de culcare. Însă, foarte important este să te asiguri că s-a uscat complet înainte să adormi. De dimineață, spală-te cu apă și cu săpun și vei observa apoi că acizii absorbiți de piele în timpul nopții te ajută să rămâi cu axila uscată de-a lungul zilei. De asemenea, oţetul de mere neutralizează și mirosurile neplăcute.
Bicarbonat de sodiu
Îţi aminteşti de la şcoală de reacţia de neutralizare ce are loc între un acid şi o bază? Cam aşa stau lucrurile şi între transpiraţie şi bicarbonatul de sodiu. În timp ce transpirația este acidă, bicarbonatul de sodiu este o bază, iar reacția chimică dintre cele două duce la uscarea instantanee a transpirației. Amestecă bicarbonat de sodiu cu apă până când obții o pastă groasă, ce se întinde apoi pe axilă și se lasă să acționeze timp de 25 de minute. Repetă tratamentul câteva zile la rând și vei observa cu siguranță eficacitatea lui.
Cartof crud
Ştiai că un cartof poate absorbi mirosul urât de transpiraţie? Înainte de a pleca de acasă fă un duş. După ce te-ai uscat, ţine preţ de câteva secunde o felie de cartof crud la subraţ. Lasă să se usuce şi aplică antiperspirantul sau deodorantul tău obişnuit.
Dacă te foloseşti de acest mic truc, chiar dacă vei transpira pe parcursul zilei, nu vei răspândi un miros neplăcut.
Pudră de talc
Pudra de talc nu este numai pentru bebeluşi. Ea este excelentă şi pentru tine, mai ales în momentele în care transpiri excesiv şi ai nevoie de ceva care să te scoată din situaţia jenantă. Cu ajutorul unui disc demachiant, aplică o cantitate mică de pudră de talc la subraţ, pentru a usca zona. Însă, ai grijă să nu foloseşti pudră de talc dacă porţi haine închise la culoare, rişti să laşi urme albe care nu vor arăta tocmai bine pe hainele tale.
Schimbări în alimentație
Dacă ai probleme cu transpiraţia, trebuie să ai mare grijă şi la ce mănânci. În primul rând, evită lichidele fierbinți deoarece acestea stimulează și mai mult transpirația. De asemenea, mesele bogate în sare și grăsimi stimulează transpirația, alături de ardeiul iute și alte condimente sau băuturi alcoolice. Mare atenţie la orice aliment ce conţine cofeină, de la cafea și ceai (negru și verde) la cola și ciocolată, toate stimulează puternic glandele sudoripare.
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană
INTERVIU // Iurie Ciocan, pentru Gândul: „Președintele României trebuie ales inclusiv cu un suport masiv din partea cetățenilor români din R. Moldova”