TRUC // Ce se întâmplă dacă te speli cu apă minerală pe păr
Un truc pentru îngrijirea părului devine tot mai popular pe zi ce trece. Este vorba despre spălarea părului cu apă minerală, în locul apei obișnuite de la robinet. Dar ce rezultate are?
Apa de la robinet, din marile orașe și nu numai, conține substanțe cu efect dezinfectant, cel mai des folosit fiind clorul. De asemenea, în unele zone apa este dură, ceea ce înseamnă că are o concentrație mare de calcar.
Dacă erai de părere ca apa de la robinet este curată și te ajută să îți cureți părul de impurități, atunci poate că aceste informații te șochează. De aceea, folosirea apei minerale pentru spălarea părului devine o alternativă tot mai populară. Pe lângă faptul că apa minerală îmbuteliată este microbiologic pură, ea conține minerale esențiale care au capacitatea de a-ți hrăni scalpul.
Pentru a folosi apa minerală pentru păr, tot ce trebuie să faci este să te speli pe cap cu șamponul tău obișnuit și cu apă de la robinet, dar după aplicarea balsamului este necesar să te limpezești pe cap cu apă minerală. În funcție de lungimea părului vei avea nevoie de cel puțin doi litri de apă minerală.
Acest tratament trebuie urmat cel puțin două săptămâni pentru a avea rezultate. Este un truc folosit și de starurile de la Hollywood. Potrivit dailymail.co.uk, actrițele Kim Basinger și Demi Moore apelează la această procedură pentru a avea părul strălucitor.
Ce efecte are apa minerală asupra părului?
Folosirea intensivă a produselor de styling provoacă acumularea de substanțe care încarcă părul și îl fac să pară lipsit de strălucire.
De asemenea, și rădăcinile pot fi sufocate de aceste toxine, ceea ce poate duce în timp la căderea părului. Apa minerală are capacitatea de a îndepărta reziduurile acumulate la nivelul firelor și scalpului. Astfel, părul tău va fi mult mai sănătos și mai strălucitor.
„Există dovezi clare care susțin că poluanții din mediu, inclusiv toxinele și radicalii liberi prezenți în apa dură de la robinet, fac firele de păr mult mai predispuse la cădere. Pe de altă parte, afectează și aspectul general al părului”, declară pentru DailyMail medicul Bessam Farjo, specialist în tricologie, specialitate a dermatologiei care studiază anatomia, fiziologia și patologia părului și a scalpului.
Sursa: eva.ro
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”