Trei reţete delicioase de CAFEA RECE pentru vară


Un lucru este sigur: cafeaua este la fel de delicioasă şi când este servită rece, în special în zilele toride de vară, cu cuburi de gheaţă şi aromă proaspătă.
Iată trei reţete delicioase de cafea rece care să-ţi destindă dimineţile de vară!
1. Cafea italiană cu lapte de migdale
Caffè alla Salentina este o băutură foarte răcoritoare, pe bază de cafea şi lapte de migdale. Este esenţial ca ea să fie pregătită cu câteva ore în avans, astfel încât laptele să apuce să îngheţe.
Ingrediente pentru 1 pahar: 50 ml de espresso sau mocca 300 ml de apă 100 g de sirop de lapte de migdale |
MODUL DE PREPARARE
Prepară un espresso sau o cafea mocca. Pune 6-7 cuburi de lapte de migdale într-un pahar mare. Toarnă cafeaua fierbinte şi neîndulcită peste gheaţă. Serveşte cu un pai.
Cuburi de gheaţă din lapte de migdale
Diluează siropul de lapte de migdale cu apă rece. Toarnă-l în forme speciale de cuburi de gheaţă. Lasă-le în congelator timp cel puţin 3 ore.
2. Iced Mocha
Aceasta este o reţetă cu adevărat nemaipomenită - combinaţia clasică de frişcă si ciocolată se îmbină cu aroma cafelei pentru a crea o băutură delicioasă şi răcoritoare.
Ingrediente pentru 1 pahar: 50 ml de cafea 50 ml de ciocolată rece cu frişcă 6-7 cuburi de gheaţă 1 l de lapte 175 g de zahăr 140 g de cacao |
MODUL DE PREPARARE
Pregăteşte cafeaua. Pune gheaţă într-un pahar de cocktail şi toarnă peste ea ciocolată răcită, pe care, anterior, ai topit-o în 50 ml de lapte. Adaugă cafeaua şi frişca, pentru topping.
Ciocolata caldă
Pune la fiert 1 litru de lapte. Adaugă amestecul de pudră de cacao şi zahăr, preparat înainte. Fă focul mic şi lasă amestecul să fiarbă până când se îngroaşă (timp de 10 minute sau mai mult, în funcţie de consistenţa dorită). Lasă-l să se răcească şi serveşte cu plăcere!
3. Irish Coffee Inversat
Aceasta este o specialitate de cafea care te încălzeşte din cap până în picioare! Vei descoperi un amestec cremos şi catifelat, cu aromă intensă de Irish whiskey şi de cafea italiană cu gust bogat. Este o reţetă ideală pentru zilele mai răcoroase, creată pentru a încălzi inimile celor care o savurează.
Ingrediente pentru 5 pahare: 250 ml de lapte integral 300 g de frişcă lichidă 100 ml de Irish whiskey 100 g de zahăr 9 g de gelatină alimentară foi |
MODUL DE PREPARARE
Toarnă laptele, frişca şi zahărul într-o tigaie mică şi pune-o pe aragaz, la foc scăzut. Chiar înainte ca amestecul să înceapă să fiarbă, pune o foaie de gelatină într-un recipient umplut cu apă rece şi las-o aproximativ 2 minute la înmuiat. Când amestecul începe să fiarbă, adaugă gelatina în tigaie. Amestecă încet şi stinge apoi focul. Adaugă şi whiskey-ul şi amestecă bine. Toarnă circa 100 g de conţinut în fiecare pahar şi ţine-le în frigider timp de 24 de ore ca să se răcească. Scoate apoi frişca din frigider şi toarn-o peste o ceaşcă de cafea preparată. Irish Coffee-ul Inversat este gata să fie servit!
Sursa: lavazza.com









































































