Iubiri celebre // Traseul donjuanistic al „amantului slav”
Dictatori din sec. XX // Legendele spumoase ale lui Tito
S-a opus lui Hitler, Stalin, chiar și Vaticanului… dar a părăsit „câmpul de luptă” în fața femeilor. Iubitor de coniac bun și trabuc fin, Iosip Broz Tito a fost președinte al Iugoslaviei.
Scăpat cu fuga
Prima iubită a fost o cehoaică, care nu ezită să renunțe la logodnicul ales de părinți pentru a i se dărui lui Tito. Aflând că a rămas însărcinată, îi promite să o ia în căsătorie, dar fuge chiar în ziua nunții.
Apoi cunoaște o fată din înalta societate austro-ungară care nu era chiar în toate mințile: înclinațiile ei sadice îl înspăimântă pe Tito, care e la un pas să fie strangulat de amantă în cursul unei partide de amor.
Pe de altă parte, aceasta îl cizelează învățându-l să danseze, să cânte la pian, să se comporte în societate, dezvoltându-i gustul pentru lecturi. Aflând că e însărcinată, Tito dă bir cu fugiții.
Îi plac și rusoaicele
Într-un sat din Rusia face cunoștință cu soția unui moșier. Cultivată, inteligentă și fermecătoare, femeia se simte atrasă de falnicul croat. Aventura cu Liusea riscă să-i fie fatală când soțul încornorat îl împușcă.
La spital o întâlnește pe Ira Gligorieva cu care se va căsători, dar fericirea lor va fi umbrită de apariția în viața lui a Dariei Andirelova, o doctoriță nimfomană. Ira îi va naște un băiat, însă va muri după ce devine mamă. Când Daria îl anunță că îi poartă în pântece copilul, Tito promite că se va căsători cu ea.
Gemenele
Dar pleacă la Sankt Petersburg, unde face cunoștință cu două gemene. Tânărul nu știe cui să-i încredințeze inima… și atunci o împarte amândurora. Surorile rămân curând însărcinate.
Declanșarea revoluției din octombrie tulbură apele. Neavând acte, Tito este considerat spion și trimis în Siberia. În urma lui, Nina pierde sarcina, iar Svetlana naște un băiat.
Caruselul continuă
Tito sare din tren pe sub nasul gărzilor și se dă drept negustor, atrăgând atenția bogaților crescători de oi kirghizi din regiune. Unul dintre ei îl invită în iurta sa, unde fiica gazdei dansează lasciv, fascinându-l. Fata se îndrăgostește și îi acceptă cererea în căsătorie. După câteva luni, femeia rămâne însărcinată, iar Tito se volatilizează.
Este descoperit de noile autorități sovietice și arestat, dar este salvat de Pelaghia Belousova, o înfocată activistă bolșevică. Se vor căsători, iar în 1920 pleacă împreună în Iugoslavia, unde va duce o muncă de ilegalist, apoi va fi condamnat pentru cinci ani.
Ieșit din închisoare, face cunoștință cu Vida Kogej. Mult mai tânără, aceasta se îndrăgostește nebunește de el. Când studenta rămâne însărcinată, o părăsește.
Iarăși pe fugă
În 1936 se află la Moscova. Cunoaște o activistă bolșevică frumoasă, dar cu inima de gheață. Șarmul lui însă îi vine de hac tinerei femei și aceasta se îndrăgostește de el și îi cere s-o ia de soție. El e încă însurat și, pentru a nu fi acuzat de bigamie, alege calea deja știută: fuge, lăsând în urmă o femeie însărcinată care va fi arestată de NKVD și va dispărea fără urmă.
„Iubirea vieții”
Se refugiază la Paris, unde în viața lui pătrunde Davorjanka Paunovici. Când rămâne însărcinată, Tito se înfurie și îi cere să avorteze. Dar femeia vrea neapărat să aducă pe lume copilul și nu se lasă convinsă. O familie din Foca îl adoptă pe micuț, dar deja ceilalți lideri ai partidului au aflat „secretul” și comportamentul lui devine subiectul unei ședințe a CC.
Cu lacrimi în ochi, mărturisește: „Pedepsiți-mă, dar nu pot trăi fără ea!”. Camarazii se lasă impresionați și îl pun să jure că se va căsători imediat după încheierea războiului. Însă tuberculoza o va răpune pe femeie. Tito va rosti: „A fost cea mai mare iubire a vieții mele”.
Intră într-o profundă depresie și luni în șir stă în luxoasa lui reședință din Belgrad.
Ultima iubire
Tuturor le spune că în viața lui nu va mai exista o altă femeie. Și totuși, când cineva îi face cunoștință cu o tânără de 25 de ani, liderul iugoslav, în vârstă de 60 de ani, simte că inima începe iarăși să-i palpite. Curând își dă seama că această femeie voluntară și dârză este exact ce îi trebuie.
După ce o criză biliară aproape îl răpune, Tito îi promite noii sale iubite că o va duce la altar. Și de această dată nu fuge nicăieri…
Jovanka Broz a fost o Primă Doamnă care făcea cinste funcției și, în ciuda vârstei fragede, a demonstrat o maturitate uluitoare.
Locuitorii capitalei care au pavat o bucată de teren destinat spațiilor verzi pentru a-și putea parca mașinile au investit degeaba: Parcarea neautorizată a fost demontată
Oficial din Guvernul României: Autostrada Unirii, gata până în 2030 „pentru a lega Moldova și Republica Moldova de Transilvania și Europa, dar și de București, traversând munții Carpați”
Transferurile necesare pentru plata salariilor cadrelor didactice, efectuate începând cu 20 ianuarie: 816,5 milioane de lei, dintre care 215,5 milioane de lei pentru profesorii din Chișinău