Stiri
Traseul Bălți-Sărăteni va fi REABILITAT
Economie
02.03.2015
16:29
3657

Astăzi a fost dat start unei noi etape de modernizare a drumurilor din R. Moldova. Potrivit ministrului Transportului și Infrastructurii Drumurilor (MTID), Vasile Botnari, în acest an vor fi semnate contracte pentru reabilitarea şi construcţia a 16 segmente cu o lungime de 330 de kilometri de drum în valoare de circa 300 de milioane de euro.
Primul contract a fost semnat astăzi și prevede reabilitarea a circa 30 km de pe traseul Bălţi-Sărăteni. Lucrările vor fi executate de compania portugheză MSF „Engenharia”, care în următorii doi ani va valorifica o investiţie de 36,3 milioane de euro, în urma unei licitaţii organizate în conformitate cu directivele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în domeniul procurărilor.
„În urma realizării acestui proiect, în doi ani, cetăţenii vor avea posibilitate să circule pe drum bun de la Chişinău până la Bălţi. În acest mod, practic dăm startul unor noi reabilitări de drumuri în 2015”, a declarat ministrul Transporturilor.
„Vreau să vă spun că nu voi renunţa la sancţionarea companiilor care întârzie lucrările, iar penalităţile aplicate vor fi maxime. Vom merge până la măsuri extreme, chiar şi la rezilierea contractelor, pentru a impune respectarea termenilor”, a adăugat Vasile Botnari.
Pe traseul Bălţi-Sărăteni va fi reabilitat sistemul rutier existent. Pe unele sectoare drumul va fi supralărgit și construit un sistem rutier nou, vor fi amenajate intersecțiile, demolate şi construite podeţe, construite sistemele de colectare şi evacuare a apelor subterane și de suprafață.
Totodată, pe sectoarele supuse alunecărilor de teren vor fi executate lucrările pentru consolidarea terasamentului.

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
26.11.2018
13:04
3005
Drumul spre SUCCES al unui star: Cu 10 ani în urmă, spăla vasele într-un restaurant
27.09.2018
19:30
2810
Cu mașina din Europa în America. INCREDIBILA autostradă care ar putea lega aproape întreaga lume
01.08.2018
11:00
1942
Calitatea drumului „MĂSURAT CU DEGETUL” a fost verificată. Ce au stabilit specialiștii de la laboratorul Administrației de Stat a Drumurilor
02.06.2016
14:19
2548
Un drum din România care duce spre vama cu R. Moldova a fost distrus
28.04.2016
16:00
2556
Drumul din Europa unde NU există limită de viteză. Singura interdicţie: nu poţi intra, dacă maşina ta nu goneşte cu peste 110 km/h
23.02.2016
09:36
2933
ZECI de mii de victime ale represiunilor staliniste, REABILITATE în R. Moldova
30.12.2015
14:30
2783
UTIL // Cetăţenii din R. Moldova pot monitoriza cum se cirulă pe drumurile naţionale chiar de acasă
19.11.2015
09:20
2443
Iarna poate veni deja în R. Moldova! Autorităţile spun că sunt pregătite pentru a face faţă ninsorilor
06.11.2015
09:45
2475
Cetățenii R. Moldova, încurajați să procure automobile ecologice
17.10.2015
16:02
3875
BERD anunță licitație de zeci de MILIOANE de dolari pentru lucrări în Chișinău
03.09.2015
15:37
3367
Misiune ÎNDEPLINITĂ: Programul Compact, care a investit SUTE de MILIOANE de dolari în R. Moldova, a luat SFÂRȘIT
26.08.2015
19:25
3574
Începe REPARAȚIA pe un nou traseu național. Proiectul valorează 50 DE MILIOANE de euro

Top stiri
11.04.2025
12:38
30
Polițiștii moldoveni își întăresc metodele de protecție a mediului în Verona, Italia, prin proiectul european „PERIVALLON”
11.04.2025
12:21
38
Președinta Parlamentului Letoniei vizitează Moldova: întâlniri importante pentru cooperarea bilaterală
11.04.2025
11:53
147
Maia Sandu îi îndeamnă pe judecători să reziste presiunilor reformei pentru a restabili încrederea în justiție
11.04.2025
11:39
183
Fostul ambasador al Moldovei la Moscova achitat în dosarul de contrabandă cu steroizi; PCCOCS va face apel la decizie
11.04.2025
11:25
235
Trump sugerează posibilitatea retragerii trupelor americane din Europa în cadrul negocierilor comerciale cu UE
11.04.2025
11:18
146
Moldova celebrează „Ziua Sportului Curat” pentru a promova integritatea și onestitatea în sport
11.04.2025
11:11
188
Președintele Seimului Letoniei, Daiga Mieriņa, în vizită oficială de două zile în Republica Moldova pentru întărirea relațiilor bilaterale
11.04.2025
11:03
245
Prințul Harry vizitează Ucraina: întâlnire cu victimele războiului și discuții cu oficiali ucraineni
11.04.2025
10:26
245
China reduce dramatic importul de filme americane în răspuns la tarifele impuse de Trump
11.04.2025
10:19
210
Campania „FII PRO! Alege să fii profesor!” susține viitorii dascăli din întreaga țară
11.04.2025
10:05
393
Ambasadoarea SUA în Ucraina, Bridget Brink, își anunță retragerea în contextul tensiunilor diplomatice și al criticilor lui Zelenski
11.04.2025
09:57
252
Vicepremierul Bolea în Azerbaidjan: discuții strategice pentru întărirea legăturilor economice și energetice moldo-azere
11.04.2025
09:34
248
Premierul Dorin Recean, la Forumul diplomației din Antalya, alături de lideri mondiali
11.04.2025
09:33
297
Dorin Recean participă la Forumul Diplomației din Antalya pentru a discuta provocările globale
11.04.2025
09:18
311
Elveția alocă peste 2 miliarde de lei pentru reformele și bunăstarea Republicii Moldova
11.04.2025
08:57
304
Soluții alternative pentru Republica Moldova în urma opririi ajutorului SUA: UE și alți parteneri vin în sprijin
11.04.2025
07:45
402
Rusia revendică cucerirea satului Zhuravka din regiunea Sumî, Ucraina
11.04.2025
04:06
597
Explorare revoluționară în creierul copiilor mici: Cum testează cercetătorii abilitățile fundamentale ale celor mici în timpul jocului
10.04.2025
21:57
622
Număr-record de urși estimat în România, în ciuda criticilor WWF privind recensământul guvernamental
10.04.2025
21:40
694
OpenAI atacă legal strategia lui Elon Musk: Acuzații de tactici de rea-credință în lupta pentru controlul asupra inovațiilor AI
10.04.2025
19:41
842
America își exprimă din nou îngrijorările privind restricțiile impuse personalului local la ambasada sa din Rusia, în urma discuțiilor de la Istanbul
10.04.2025
17:59
727
Rusia și SUA, discuții intense la Istanbul pentru reluarea activităților diplomatice
10.04.2025
17:53
713
Programul „Citește-mi 100 de povești” transformă grădinițele din Moldova în insule de lectură interactive
10.04.2025
17:22
728
Parlamentul Republicii Moldova avansează proiectul strategic al liniei electrice Bălți–Suceava 400 kV
10.04.2025
17:17
820
Beijingul critică afirmațiile lui Zelenski despre recrutarea cetățenilor chinezi de către Rusia pentru conflictul din Ucraina. Kremlinul reacționează.

Actualitate
Parteneri
Descoperă
Economie

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri