01:53:14 10.01.2025
Stiri

Transportul feroviar de pasageri și cel pe căi navigabile interne, REGRES în primul trimestru al anului curent: Câte persoane au călătorit cu avionul, cu trenul sau cu troleibuzele, de la începutul anului

Actualitate 27.05.2024 13:29 Vizualizări953 Autor: Ziarul National
Transportul feroviar de pasageri și cel pe căi navigabile interne, REGRES în primul trimestru al anului curent: Câte persoane au călătorit cu avionul, cu trenul sau cu troleibuzele, de la începutul anului
Poză simbol

Transportul public de pasageri a înregistrat, în ianuarie - martie 2024, creșteri cu 10,6% în ce privește numărul de pasageri transportați , comparativ cu aceeași perioadă din anul 2023. Și parcursul pasagerilor a crescut cu 4%, potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS).

În ianuarie-martie 2024, cu transportul public au fost transportați în total 74,6 milioane de pasageri, în creștere cu 10,6% față de ianuarie-martie 2023. Această evoluție a fost determinată de majorarea numărului de pasageri transportați cu transportul rutier cu 22,3%, aerian cu 5,8% și electric cu 5,4%.

Transportul feroviar de pasageri și cel pe căi navigabile interne sunt singurele care au înregistrat o scădere a numărului de pasageri în primul trimestru al anului curent.

Astfel, transportul feroviar de pasageri a înregistrat, în ianuarie - martie curent, 157,5 mii de pasageri transportați și un parcurs de 12,1 milioane pasageri-km, ambii indicatori înregistrând descreștere cu 12,9% și, respectiv, cu 0,6% comparativ cu ianuarie - martie 2023.

Totodată, transportul de pasageri pe căi navigabile interioare (fluvial) a înregistrat în aceeași perioadă scăderi atât la numărul de pasageri transportați, cât și la parcursul acestora cu câte 8,6%.

Transportul rutier (autobuze și microbuze) a înregistrat 25,5 milioane pasageri transportați în ianuarie-martie 2024, în creștere cu 22,3% față de ianuarie-martie 2023, din care 23 de milioane pasageri (90,3% din total) în trafic urban și suburban, 2,2 milioane pasageri (8,4%) – în trafic interurban și 326,1 mii pasageri (1,3%) – în trafic internațional.

Ponderea călătoriilor cu autobuze și microbuze în numărul total de călătorii cu acest mod de transport în municipiul Chișinău a constituit 71,7%, regiunile de dezvoltare Nord – 8,6%, Centru – 12,5%, Sud – 5,5% și UTA Găgăuzia – 1,7%.

Transportul aerian a înregistrat 263,8 mii de pasageri transportați în perioada ianuarie-martie 2024 sau o creștere de 5,8% față de ianuarie-martie 2023, în timp ce parcursul acestora a totalizat 460,9 mii de pasageri-km, înregistrând o scădere cu 1,2% față de ianuarie-martie precedent.

Datele BNS mai arată că transportul electric (troleibuze) a înregistrat 48,6 milioane de pasageri transportați și 148,4 milioane de pasageri-km, ambii indicatori în creștere cu 5,4% și, respectiv, cu 5,8%, față de ianuarie - martie 2023.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md