Transportarea pasagerilor cu autocarele în spațiul european, reglementată printr-un acord între R. Moldova și UE


Viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a semnat joi la Bruxelles protocolul Acordului privind transportul internațional ocazional de călători cu autocare și autobuze.
„Pentru pasagerii noștri, acest document, care se referă la serviciile internaționale de transport de călători cu autocarul și autobuzul, asigură un grad înalt de armonizare a condițiilor tehnice aplicabile mijloacelor de transport care prestează servicii internaționale ocazionale pe teritoriul Europei”, a declarat ministrul.
Noul protocol semnat, în concordanță cu prevederile Acordului de Asociere, oferă oportunitatea transportatorilor din R. Moldova de a avea posibilitatea încheierii acordurilor de parteneriat cu reprezentanții companiilor de transport din statele de destinație.
Menționăm că semnarea Acordului privind transportul internațional ocazional de călători cu autocare și autobuze a avut loc în marja celei de-a șasea reuniuni a Consiliului de Asociere Uniunea Europeană - Republica Moldova, co-prezidată de Natalia Gavrilița, prim-ministra Republicii Moldova, și Josep Borrell, înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate.











































































