Transnistrenii, aduși organizat la vot, plătiți și apărați de deputații ruși, au votat MASIV pentru Dodon: Maia Sandu, SUSȚINUTĂ în număr mare de diaspora din Occident
Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat, în dimineața zilei de 2 noiembrie, că la alegerile prezidențiale de duminică s-au prezentat la urne în total 1 364 597 de alegători.
Datele preliminare ale CEC o plasează pe Maia Sandu pe primul loc cu 36,15% din voturi. Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate se va duela cu Igor Dodon în turul doi al alegerilor prezidențiale, care a acumulat duminică 32,62% din sufragii.
În municipiul Chișinău au votat 292 274 de cetățeni, raionul Ocnița având cea mai mare rată de participare la vot - 47,71%. La polul opus se află raionul Basarbeasca unde au votat doar 35,64% dintre alegători.
Votul din diasporă a bifat un record la prezidențialele din 1 noiembrie - la urne au ieșit 149 840 de moldoveni de peste hotare, a anunțat astăzi președintele CEC, Dorin Cimil, după ce s-au închis ultimele două secții electorale din SUA.
Datele preliminare, după prelucrarea a 99,28% din procesele-verbale care vizează votul din diasporă, arată că aproape 105 mii de alegători sau peste 70% au votat-o pe Maia Sandu la Președinție.
Cei mai mulți cetățeni au votat în Italia - 46 442, în Marea Britanie - 16 847, în Franța - 15 616, în Germania - 12 924, în România - 12 912, în Irlanda - 7 046, SUA - 5 755, Federația Rusă - 5 603 și Spania - 4 300.
Un top al secțiilor de votare deschise peste hotare arată că cel mai mult s-a votat în două secții electorale de la Londra - 4 262 și, respectiv, 3 471 de voturi, la cea din Montreuil, Franța - 3 741, dar și la cea din Frankfurt, Germania - 3 315.
CITIȚI și VIDEO // Un deputat rus delegat în calitate de observator la alegerile prezidențiale dă indicații cetățenilor R. Moldova
Potrivit lui Dorin Cimil, la cele 42 de secții de vot deschise pentru cetățenii transnistreni, aduși organizat la urne, au votat 14 709 persoane, 74,25% dintre care au votat pentru candidatul Igor Dodon.
CITIȚI și VIDEO // PROBE: Cum primesc bani alegătorii din Transnistria: „Cu talonașul acesta te duci și primești banii. Important să fie ștampila VOTAT”
Alegărorii din R. Moldova cu cetățenie română au ieșit în număr mare să aleagă PREȘEDINTELE României. Peste 80 000 de persoane au votat la cele 59 de secții de votare din R. Moldova
Un rabin cu cetățenia R. Moldova, ucis în Emiratele Arabe Unite. Tel Avivul promite răzbunare, iar Chișinăul monitorizează situația
Alegeri prezidențiale în România: Număr-record al cetățenilor români din R. Moldova care au mers la urne pentru a alege președintele tuturor românilor