Transfer FABULOS pentru Ibrahimovic. Era aşteptat la Milan, dar pleacă la o forţă a Europei
Adversarul naționalei noastre în preliminariile Campionatului European din 2016, Zlatan Ibrahimovic, nu va mai continua la PSG din această vară, urmând să plece după Supercupa Franţei, conform unei înţelegeri avute cu patronul echipei.
Deşi era dat ca sigur că va pleca la AC Milan, iată că atacantul suedez, cel care a marcat două goluri în poarta lui Ilie Ciobanu la Chișinău, vine şi spune că este deschis unui transfer la Manchester United, anunţă dailymail.co.uk.
Deşi a avut mai multe neînţelegeri cu Louis Van Gaal, Ibrahimovic spune că este dispus să lucreze din nou cu olandezul, chiar dacă recunoaşte că astfel de întâmplări s-ar putea petrece şi pe viitor.
„În fine, cred că amândoi suntem profesionişti şi vrem să ne facem treaba cât mai bine. Cu oricine am lucrat, nu am avut acest gen de problemă, deoarece în final eu trebuie să îmi fac treaba şi el pe a lui. Cred că ar ieşi multe scântei, dar ăsta e lucru care îmi place”, a spus Ibrahimovic pentru Sports Illustrated.
Louis Van Gaal i-a pus pe gânduri pe fanii lui United după ce a declarat că pe Old Trafford va ajunge un atacant surpriză.
Rămâne de văzut dacă atacantul suedez va ajunge la United sau în cele din urmă va alege Milanul, unde a mai jucat în perioada 2010-2012. Italienii au plătit atunci 24 de milioane de euro să-l transfere de la Barcelona şi l-au vândut după doi ani la PSG pentru 22 de milioane de euro.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”