Tragedie cu 30 de morți! Un avion militar s-a PRĂBUȘIT peste un hotel
Cel puțin 30 de persoane și-au pierdut viața după ce un avion militar s-a prăbușit într-o zonă rezidențială din orașul Medan, Indonezia. Tragedia s-a întâmplat astăzi. Avionul a căzut peste un hotel și a luat foc.
Potrivit primelor informații, la bordul avionului se aflau 13 persoane. „Peste 20 de cadavre au fost deja transportate la spital, iar câteva persoane primesc îngrijiri medicale. Vorbim acum de 30 de victime, dar numărul lor ar putea fi mai mare”, a declarat Hisar Turnip, un purtător de cuvânt al agenției indoneziene pentru operațiuni de salvare.
Avionul s-a prăbușit la câteva minute după ce a decolat de la o bază aeriană din orașul Medan cu destinația Natuna, o insulă vecină. Piloții ar fi depistat o problemă tehnică și au cerut să revină la bază. Aceștia au întors avionul la cinci kilometri de baza militară, după care s-au prăbușit.
Deocamdată nu se știe câte dintre victime sunt persoane care se aflau în hotel.
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană