Traficanţi de droguri din Franţa, originari din R. Moldova, reţinuţi la Chișinău
Șase traficanți de droguri din Franța au ajuns pe mâna oamenilor legii din R. Moldova și riscă până la 15 ani de închisoare pentru trafic cu substanțe psihotrope în proporții mari.
Mai concret, bărbații cu vârste cuprinse între 24 și 38 de ani, originari din R. Moldova, aduceau în țara noastră substanță psihotropă „Subatex”, după care o vindeau consumatorilor de droguri.
Potrivit polițiștilor de frontieră, drogurile erau transportate cu autocarul de pe ruta Chișinău-Paris de către capul grupării criminale. Ca să le dosească de ochii polițiștilor, traficantul ascundea drogurile în locuri special amengajare din autocar.
Drogurile erau procurate din Paris, Franța, cu 7 euro bucata, iar în R. Moldova le vindeau cu 45 de euro pentru o bucată.
Pentru a-şi mări profitul, contrabandiştii divizau comprimatul de „Subatex” în opt doze. Odată cu reținerea acestora, polițiștii de frontieră au reușit să stopeze punerea în circulație a 800 de astfel de doze care le-ar fi adus traficanților un profit de circa 80 de mii de lei.
Pe durata documentării activității rețelei criminale, aceștia ar fi introdus și vândut în R. Moldova peste 200 de comprimate.
Toți cei reținuți se află acum în arest, iar dacă li se va demonstra vinovăția, riscă până la 15 ani de închisoare.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2