Topul ţărilor europene cu cele mai ieftine locuinţe noi
România se menţine pe locul al treilea în topul ţărilor europene cu cele mai ieftine locuinţe noi, după Bosnia şi Herţegovina şi Grecia, cu un preţ mediu de 1 504 euro/ mp în 2023, în uşoară creştere de la 1 461 euro/ mp în 2022, conform studiului Deloitte Property Index 2024, realizat pe baza datelor din principalele oraşe din 24 de ţări.
La rândul său, Austria rămâne ţara cu cele mai scumpe locuinţe, cu 4 920 euro/ mp în 2023, urmată de Germania (4 700 euro/ mp) şi Franţa (4 538 euro/ mp), însă în toate aceste ţări preţurile sunt în scădere faţă de 2022, transmite Dig24.ro.
Per ansamblu, 15 din cele 24 de ţări analizate au înregistrat creşteri ale preţurilor medii pentru locuinţele noi, cele mai importante fiind în Ungaria (+13,3%) şi Polonia (+12,2%), iar scăderi notabile au fost consemnate în Italia (-10,7%), Danemarca (-3,8%), Norvegia (-3,5%) şi Marea Britanie (-3,3%).
Potrivit unui comunicat al companiei, locuinţele din România au devenit mai accesibile decât cu un an în urmă. Dacă în 2022 un român avea nevoie, în medie, de 6,3 salarii medii anuale brute la nivel naţional pentru a cumpăra o locuinţă nouă de 70 mp, anul trecut media a scăzut la 5,9 salarii, ceea ce plasează România pe locul al patrulea în topul accesibilităţii, după Danemarca (4,7 salarii anuale brute), Norvegia (4,8) şi Italia (5,3).
Ţara europeană cu gradul cel mai mic de accesibilitate dintre cele analizate este Cehia, unde sunt necesare 13,3 salarii anuale brute pentru a cumpăra o locuinţă nouă, urmată de Slovacia (12,7 salarii anuale brute).
Calculul se referă la salariul mediu brut la nivel naţional din anul 2023 (adică înainte de aplicarea taxelor şi impozitelor), pe o perioadă de 12 luni (anual).
Parisul rămâne în fruntea clasamentului oraşelor europene cu cele mai scumpe locuinţe, cu un preţ mediu de 14 900 euro/ mp pentru un apartament nou, urmat de Munchen (10 900 euro/ mp) şi Zona Metropolitană Interioară a Londrei (8 018 euro/ mp).
În România, cele mai mari preţuri se înregistrează în Cluj-Napoca, respectiv 2 434 euro/ mp şi o creştere de 3% faţă de anul anterior, în timp ce Bucureştiul ocupă locul al doilea, cu 1 726 euro /mp, urmat de Braşov cu 1 618 euro/ mp. Astfel, România este printre puţinele state europene în care cel mai scump oraş nu este capitala, alături de Belgia, unde Anvers este cea mai scumpă localitate, Italia cu Milano, Germania cu Munchen şi Spania, unde Barcelona ocupă primul loc.
Pe piaţa chiriilor, Zona Metropolitană Interioară a Londrei urcă trei poziţii în clasament şi devine cel mai scump oraş european, conform datelor disponibile analizate de studiul Deloitte, cu o chirie medie lunară de 33,8 euro/ mp. Pe locul al doilea se află Dublin, cu o chirie medie de 31,5 euro/ mp, urmat de Paris, cu 31,3 euro/ mp.
Oraşul Patra din Grecia este la cealaltă extremă, cu cea mai mică chirie medie, de 6,3 euro/ mp, urmat de Burgas din Bulgaria (6,9 euro/ mp). În România, cel mai scump oraş dintre cele analizate este Cluj-Napoca, cu o chirie medie lunară de 9,7 euro/ mp, urmat de Bucureşti, unde chiriaşii plătesc în medie 9,2 euro /mp pe lună, ambele în creştere faţă de anul anterior.
Ediţia a 13-a a studiului Deloitte Property Index analizează evoluţia pieţei imobiliare rezidenţiale în anul 2023 în 24 de ţări şi 69 de oraşe. Toate preţurile cuprinse în analiză sunt convertite în euro, pentru a obţine rezultate comparabile.
Rușii au bombardat stația din Podolsk, afectând și centrala de la Cuciurgan: ,,În prezent, doar două turbine sunt operaționale, iar capacitatea de producție este limitată"
Scutiri la plata impozitului pe venit și granturi pentru întreprinderile din industria prelucrătoare din R. Moldova, de la 1 ianuarie 2025: Vor fi ajutate circa 150 de întreprinderi
Celulă de CRIZĂ la Guvern, pentru a preveni și gestiona eventualele planuri de destabilizare a R. Moldova. Dorin Recean: „Suntem pregătiți pentru orice scenariu posibil”