19:30:24 03.12.2024
Stiri

TOP // Raioanele cu cea mai bună INFRASTRUCTURĂ din R. Moldova

Economie 02.05.2017 09:03 Vizualizări3043 Autor: Ziarul National
TOP // Raioanele cu cea mai bună INFRASTRUCTURĂ din R. Moldova moldawia.blog.pl

O infrastructură bună atrage, de regulă, mai mulți investitori. Totuși, în R. Moldova avem un paradox – cele mai dezvoltate regiuni din punct de vedere economic sunt Chișinăul și Bălțiul, dar infrastructura din aceste municipii cedează în fața celei existente în alte regiuni ale republicii.

Topul celor mai competitive raioane, elaborat recent de IDIS „Viitorul” (http://competitiveness.viitorul.org/), arată că la Soroca, Briceni și Edineț există cea mai bună infrastructură din R. Moldova. Pe o scară de la unu la șase, aceste regiuni au luat 4,47, 4,46 și, respectiv, 4,31 de puncte.

Media pe țară a fost estimată la 3,89, iar Chișinăul, unde sunt plătite cele mai mari salarii, este situat sub această medie, fiind chiar ultima dintre cele 35 de regiuni analizate - cu 3,22 de puncte. Municipiul Bălți este pe locul șapte în acest top, cu un punctaj de 4,2.

Printre raioanele situate deasupra mediei pe țară la capitolul infrastructură se mai numără Căușeni, Rezina, Ocnița, Drochia, Strășeni, Florești, Glodeni etc. La polul opus, alături de Chișinău, mai regăsim Basarabeasca, UTA Găgăuzia, Cahulul și raionul Cantemir.

Același raport al competitivității regiunilor din R. Moldova, semnat de experții Tatiana Lariușin, Liubomir Chiriac și Ion Butmalai, arată că la capitolul producției economice Chișinăul a acumulat un punctaj de 5,68 din șase maximum posibile, urmat de Bălți cu 5,04 puncte. În top cinci al regiunilor cu cea mai multă producție economică mai regăsim Rezina – 4,49 de puncte, Drochia – 4,26 de puncte și Ialoveni – 4,03 puncte.



Sursa: Buletinul „Bugete fără secrete” al IDIS „Viitorul”

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
02.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Perspectiva României...

29.11.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // Bun pentru România, ...

25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md