07:52:53 26.11.2024
Stiri

TOP NAȚIONAL: Polițistul anului 2015

Social 29.12.2015 09:00 Vizualizări6137 Autor: Galina Munteanu


TOP NAȚIONAL: Polițistul anului 2015

„După ce am salvat acea femeie, se liniștise deja totul, am început să fac o cronologie a cazului și, știți, au început să-mi tremure genunchii când m-am gândit la consecințele care puteau fi”.

O zi obișnuită de muncă. Urma să se întâlnească cu colegii pentru a da start operațiunii „Nopți Albe”. Nu a ajuns la locul destinației, pentru că „Noaptea Albă” s-a început încă de cu seară. Alături de alți doi colegi, mergeau spre cartierul Telecentru al capitalei când au fost informați că urmează să rețină o mașină care se deplasează haotic, cu viteză, prin zonă. Au ajuns-o din urmă și o urmăreau, când au observat că se deschide portbagajul mașinii, iar de acolo o femeie cere ajutor. „De obicei, în aceste momente, tot ceea ce fac este automat, nu mă gândesc la consecințe”, își amintește inspectorul de patrulare, Iurie Cușnir.

La somațiile oamenilor legii de a opri autoturismul, șoferul acestuia, un tânăr de 24 de ani, care-și sechestrase mama vitregă, o maltratase și urma să o omoare, doar apăsa și mai tare pe pedala de accelerație. „Era într-o stare de agonie. Nu se uita pe unde merge. Putea să treacă și peste oameni”, descrie firul operațiunii polițistul.

După o cursă nebună de circa 40 de minute, în cadrul căreia au fost avariate opt automobile, trei fiind ale Inspectoratului Național de Patrulare, și s-au tras mai multe focuri de armă în aer și în pneuri, vitezomanul a fost reținut.

„L-am reținut, iar când am vrut să-i punem cătușele, a fugit. M-am luat după el și l-am reținut. M-am întors la mașină și mi-am întrebat colegii dacă au salvat femeia. Nu știau că este în mașină. Am scos-o repede, era plină de sânge, înjunghiată, în jurul gâtului era strangulată cu două curele, în stare de apatie. Încă un pic și cred că își dădea ultima suflare. Am așezat-o la pământ și, când am văzut că se îneacă cu propriul sânge, am început să i-l inhalez. Între timp, colegi au chemat ambulanța și astfel am reușit să o salvăm”, ne spune cu mândrie Iurie Cușnir.

A ajuns acasă spre dimineață, dar nu i-a spus soției prin ce i-a fost dat să treacă. „A aflat abia spre seară, din presă. Atunci mi-a reproșat de ce nu i-am spus. Este munca mea și mi-o îndeplinesc așa cum pot eu mai bine. După ce am salvat acea femeie, se liniștise deja totul, am început să fac o cronologie a cazului și, știți, au început să-mi tremure genunchii când m-am gândit la consecințele care puteau fi”, susține polițistul de patrulare.


Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md