12:42:54 11.04.2025
Stiri

TOP NAȚIONAL 2014 // Turneul anului

Social 10.01.2015 09:16 Vizualizări2545
TOP NAȚIONAL 2014 // Turneul anului

Turneul „Teatrul românesc la București și Chișinău” este cel mai amplu eveniment cultural care a avut loc în acest an. Pentru prima dată, Teatrul Național „Mihai Eminescu” de la Chișinău și-a început stagiunea la București, iar Teatrul Național „I. L. Caragiale” - la Chișinău. Scopul acestui turneu a fost promovarea limbii române.

Programul s-a deschis la 11 septembrie, cu vizita Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chişinău, care a prezentat timp de patru zile spectacole de mare succes din repertoriul curent: „Amorul dănțuie şi feste joacă”, după William Shakespeare, regia Alexandru Vasilache, „12 Scaune”, după IIf şi Petrov şi „Hronicul găinarilor”, după Aureliu Busuioc, ambele în regia lui Petru Hadârcă, precum şi „Copiii foametei. Mărturii”, de Alexei Vakulovski, în regia Luminiței Țâcu. De la 23 septembrie, la Chișinău au fost prezentate spectacolele Teatrului Național „I. L. Caragiale” din Bucureşti: „Dineu cu proşti”, „Micul Infern” şi „Sinucigaşul”, fiecare cu câte două reprezentații în capitala R. Moldova.

„Ideea a fost una spontană. Mi-o doream demult pentru teatru. A venit chiar de pe când eram student la Moscova și m-am întâlnit cu Ion Caramitru”, a spus directorul TN „Mihai Eminescu”, Petru Hadârcă. „La București, Moldova a avut o victorie”, a remarcat directorul Teatrului „I. L. Caragiale”, Ion Caramitru, care a mai adăugat că în Chișinău a revenit „acasă, la un altfel de acasă, mai profund, mai esențial”.

Turneul a fost susținut de Institutul Cultural Român. „Prin acest eveniment, facem încă un pas pentru atingerea obiectivului principal pe care îl are Institutul Cultural Român, acela de a crea un spațiu cultural unic românesc”, a menționat Lilian Zamfiroiu, președintele ICR.

Schimbul cultural a fost o adevărată revelație pentru toții iubitorii de teatru.

Autor:
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte