10:40:31 23.11.2024
Stiri

TOP cele mai sănătoase FRUCTE

Reportaj 20.06.2015 08:00 Vizualizări4185 Autor: Ziarul National


TOP cele mai sănătoase FRUCTE sursa: divahair.ro

Fructele reprezintă o parte importantă a unei diete sănătoase, şi asta deoarece conţin multe vitamine şi minerale necesare dezvoltării armonioase a corpului şi menţinerii sănătăţii. Mai mult de atât, fructele conţin o serie de antioxidanţi care, potrivit divahair.ro, luptă eficient împotriva îmbătrânirii, protejează organismul de diferite boli şi chiar ajută la calmarea anumitor dureri.

Tocmai de aceea, am făcut pentru tine un top al celor mai sănătoase fructe - Vei vedea care sunt acestea, ce proprietăţi au şi de ce este bine să le consumi.

Murele - Cu doar 31 de calorii pe 100 gr., murele sunt o sursă bogată de antioxidanţi şi fibre de cea mai bună calitate. Antioxidantul care le dă culoarea intensă, „anthocyanina”, este cunoscut pentru că reduce riscul îmbolnăvirii de boli de inimă şi previne chiar şi cancerul. În plus, se spune despre anthocyanina că ar preveni şi apariţia ridurilor!

Ştiai că grecii foloseau murele în tratarea durerilor articulare?

Bananele - au în medie 110 calorii pe 100 gr. şi sunt una dintre cele mai bogate surse de potasiu, vitamina B6 şi acid folic. Acidul folic conţinut de banană este benefic creierului, iar potasiul (aproximativ 422 mg pe fruct) ajută la scăderea presiunii arteriale şi protejează inima şi plămânii.

Ştiai că persoanele alergice la latex au şanse foarte mari să fie alergice şi la banane? Explicaţia stă în faptul că arborele de cauciuc din care se obţine latexul este înrudit cu bananierul, iar ambele plante au o proteină comună, proteină responsabilă de alergiile la latex.

Avocado - Cu 160 de calorii pe 100 gr., 4.5 gr. de fibre, o cantitate foarte mare de vitamina E şi mult acid folic, avocado este unul dintre fructele care nu ar trebui să lipsească din dieta nimănui. Datorită grăsimilor sănătoase pe care această plantă le conţine, avocado te ajută să-ţi ţii nivelul colesterolului sub control şi îţi protejează atât inima, cât şi sistemul imunitar.

Ştiai că pulpa de avocado are efect afrodisiac?

Merele - Cu doar 50 de calorii pe 100 gr., multe fibre şi o cantitate mare de vitamine, merele sunt fructele care te pot ajuta să previi cancerul, luptă împotriva diabetului şi ţin astmul sub control. De asemenea, merele sunt cunoscute şi pentru beneficiile lor legate de sănătatea orală şi pot fi o alternativă eficientă de curăţare a dinţilor după o masă, atunci când nu ai periuţa de dinţi la îndemână.

Ştiai că aroma merelor vine de fapt din coajă? Data viitoare când mănânci un măr, nu îl decoji! Este suficient să îl speli bine şi astfel te vei bucura de toate vitaminele care se găsesc în coajă, plus aroma să delicioasă.

Cireşele - Cu 35 de calorii pe 100 gr., cireşele sunt unele dintre cele mai bogate fructe în antioxidanţi. Aceştia lupta împotriva radicalilor liberi, te protejează de o mulţime de boli şi pot chiar să atenueze diverse dureri. Cireşele sunt o sursă bogată de vitamina C, B1, B2 şi conţin şi foarte mult calciu.
Ştiai că cireşele amare au mai multă vitamina C decât cireşele dulci, însă o mare parte din aceasta se pierde în momentul în care sunt preparate?

Strugurii - Strugurii conţin în medie 40 de calorii pe 100 gr. şi sunt o sursă bogată de magneziu. Tot ei, conţin şi resveratrol, un antioxidant care luptă cu bolile de inimă, reduce presiunea arterială şi previne formarea de celule canceroase.

Ştiai că strugurii pot ajuta la stagnarea, chiar şi micşorarea tumorilor?

Grapefruitul - Cu 32 de calorii pe 100 gr., grapefruitul este o sursă bogată de vitamina A şi conţine o serie specifică de antioxidanţi care luptă împotriva cancerului, scad nivelul colesterolului şi te ajută foarte mult în procesul de slăbire. Tot grapefruitul conţine şi multă vitamina C, ajutându-te să îţi păstrezi sănătatea orală, te protejează împotriva răcelilor şi poate preveni boli precum diabetul, astmul sau ateroscleroza.

Ştiai că sucul de grapefruit poate scădea efectul anumitor medicamente? Consultă-ţi medicul sau farmacistul în cazul în care urmezi un tratament şi obişnuieşti să consumi cel puţin un fruct sau un pahar de suc proaspăt de grapefruit pe zi.

Kiwi - Mai bogat în vitamina C decât lămâia, cu un conţinut mare de vitamina E, magneziu şi potasiu şi doar 40 de calorii pe 100 gr., kiwiul este fructul care nu ar trebui să lipsească din dieta nimănui. Toate proprietăţile sale ajută la menţinerea unei stări de sănătate echilibrate şi sunt extrem de eficiente şi în bolile orale. În plus, kiwiul poate ajuta chiar şi la prevenţia osteoporozei.

Ştiai că în ciuda faptului că oamenii decojesc kiwiul, acesta poate fi mâncat cu tot cu coajă?

Portocala - Multă vitamina C, mult acid folic, magneziu şi doar 47 de calorii - cam asta găseşti în 100 gr. de portocală. Beneficiile acestui fruct sunt însă foarte multe. Pentru că, după cum spuneam, portocalele sunt o sursă bogată de acid folic, femeile însărcinate ar trebui să consume cel puţin un fruct pe zi. De fapt, acest lucru este indicat oricui, mai ales că portocalele ajută şi la menţinerea unui nivel optim al colesterolului, protejează sistemul digestiv, dar şi inima.

Ştiai că pieliţele acelea albe care se găsesc între pulpă şi coaja de portocală conţin la fel de multă vitamina C că şi pulpa? Aşadar, data viitoare nu le mai curăța cu atât de multă atenţie!

Ananasul - 48 de calorii şi aproximativ 4 gr. de fibre de cea mai bună calitate găseşti în 100 gr. de ananas proaspăt. În plus, datorită enzimelor sale specifice, ananasul ajută mult digestia, este cunoscut pentru efectele sale benefice în lupta împotriva cancerului şi accelerează chiar şi procesul de vindecare a rănilor. El mai conţine şi magneziu, calciu, fier şi bromelină, o enzimă cunoscută pentru faptul că ajută la scăderea în greutate.

Ştiai că ananasul conţine toată gama de vitamine A, B, C şi E?


Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md