Top 30 idei de afaceri neagricole pe care le poți porni la țară cu fonduri europene, peste Prut
Idei de afaceri non-agricole pe care le poți porni la țară, în mediul rural, și care să primească finanțare din fonduri europene nerambursabile. Submăsura 6.2 – Înființare activități neagricole din Programul Național pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020 permite antreprenorilor din mediul rural să deschidă un business chiar și cu o investiție inițială minimă, pornind de la câteva sute de euro.
O nouă sesiune a acestei submăsuri se va deschide miercuri, 3 mai, iar Agrointeligența-www.agrointel.ro vă prezintă ce idei de afaceri puteți înființa la țară și care să fie eligibile pentru a primi fonduri europene prin PNDR. Atenție, vorbim despre afaceri care nu au legătură directă cu agricultura și din care am selectat acele business-uri care pot fi demarate cu o investiție inițială accesibilă.
Ideile de afaceri ce se pot înființa cu fonduri europene, o parte dintre ele, necesită o investiție inițială importantă, însă sunt și afaceri care pot fi pornite cu sume mai mici, chiar cu câteva mii de euro.
Pentru a vă ajuta să identificați oportunitățile pe care le aveți pe plan local, vă recomandăm ca înainte să alegeți ce business doriți să vă desfășurați, să aveți în vedere următoarele:
– dacă în localitate/local mai există alte afaceri similare cu cea pe care doriți să o înființați. Concurența este bună, însă ar fi recomandat să vă îndreptați către o activitate pentru care aveți clientelă disponibilă;
– ce experiență profesională sau de alt fel aveți în domeniul în care doriți să investiți. O parte dintre afacerile ce se pot face cu bani europeni presupun studii minime de specialitate (liceul agricol pentru tehnicieni veterinari, liceu economic pentru contabili, liceu sanitar sau cursuri pentru asistenți medicali etc.) sau o certificare pentru această activitate (coafor, mecanic auto, instructor de fitness sau transportator);
– resursele financiare disponibile trebuie să fie în acord cu planurile dumneavoastră de afaceri. Dacă nu veți putea face toate investițiile pe care vi le-ați asumat în planul de afaceri cu care luați banii europeni, riscați să dați înapoi banii primiți și, foarte probabil, să nu aveți succes în afacerea pe care ați pornit-o.
1. Idei de afaceri la țară cu bani europeni. Făbricuță de sucuri naturale
Băuturile răcoritoare se bucură de un mare succes, indiferent de anotimp, ceea ce face ca o asemenea afacere ajungă profitabilă într-un timp scurt. Întreprinzătorii pot alege să producă sucuri acidulate, energizante, sucuri naturale, care sunt tot mai apreciate de consumatori, siropuri sau chiar să îmbutelieze ape minerale. Este bine de știut că instalarea unei fabrici de sucuri naturale într-o zonă pomicolă are un mare avantaj, întrucât materia primă poate fi obținută cu mult mai mare ușurință și se reduc costurile de transport. Printre băuturile tot mai căutate se numără socata, sucul de cătină, dar și siropurile de fructe de pădure sau cu plante medicinale.
2. Idei de afaceri la țară cu bani europeni. Atelier de textile
Afacerea cu materiale textile poate fi una foarte profitabilă, ținând cont de cererea existentă pe piață. Obiectul de activitate poate varia. Astfel, întreprinzătorul se poate orienta către producerea materialelor textile necesare fabricării diverselor produse sau chiar producerea de țesături. De asemenea, se poate realiza și o producție de covoare – posibil cele tradiționale, și mochete și chiar a unor articole precum sfori, frânghii și plase. Având în vedere efectivul de oi din România, o afacere bună în acest domeniu poate fi o fabrică care să se ocupe de procesarea lânii, întrucât numărul centrelor de acest gen din țară este redus.
3. Idei de afaceri la țară cu bani europeni. Atelier de croitorie
O croitorie poate fi înființată la țară cu costuri destul de mici, se poate începe chiar și cu 2-3 mașini de cusut, urmând ca busines-ul să se dezvolte ulterior. Puteți opta pentru a face modificări hainelor, dar și pentru a croi dumneavoastră ținute de ocazie sau mult-apreciatele ii tradiționale.
4. Idei de afaceri la țară cu bani europeni. Atelier de încălțăminte
Ateșierul de încălțăminte este o idee de afaceri care se poate implementa ușor în mediul rural. Axați-vă pe reparații, dar și pe a crea modele noi, comode, folosind piele naturală. Oamenii sunt tot mai atrași de tradițional, astfel că producția de opinci, care nu necesită costuri foarte mari, dar aduce un venit considerabil.
5. Idei de afaceri la țară cu bani europeni. Fabrică de săpunuri naturale
Afacerile cu săpunuri naturale sau săpunuri de casă pot fi destul de profitabile, având în vedere faptul că aceste produse au căutare. Fabricarea săpunurilor nu necesită costuri mari, întrucât materiile prime sunt relativ ieftine. Pentru înființarea unei asemenea fabrici este nevoie de ustensile, forme de turnat, ambalaje și, cel mai important, ingrediente, precum uleiuri, argile, unturi vegetale în cazul săpunurilor naturale și sodă, ulei vegetal și apă distilată în cazul celor de casă, la care se mai pot adăuga ingresiente secundare ca tărâțele, fulgii de ovăz sau florile uscate.
6. Idei de afaceri la țară cu bani europeni. Atelier de produse ceramice
Produsele ceramice pot aduce un venit bun întreprinzătorului, iar costurile înființării unei fabrici cu acest obiect de activitate sunt moderate. Produsele ceramice precum farfuriile sau cănile, se găsesc în orice casă, astfel că fabricarea acestora va fi întotdeauna necesară. Materia primă folosită este argila, așadar amplasarea fabricii într-o zonă care facilitează accesul la aceasta este un avantaj.
7. Idei de afaceri la țară cu bani europeni. Atelier de tâmplărie
Un bun tâmplar își poate înființa cu ușurință un atelier într-o zonă rurală. Investiția necesară este una relativ mică, iar venitul este destul de mare dacă, de exemplu, antreprenorul se axează pe producerea de mobilă. Amplasarea unui atelier de tâmplărie în apropierea unei zone forestiere reprezintă un avantaj important pentru buna funcționare a acestuia. Având aproape materia primă necesară, costurile alocate procurării și transportării acesteia se reduc semnificativ.
8. Idei de afaceri la țară cu bani europeni. Fabrică de echipamente sportive
Fabricarea echipamentelor sportive poate fi o afacere care dă roade la țară. Gama de produse poate varia de la mingi de tenis, de fotbal sau de oină la rachete de tenis și mănuși de baseball sau pentru portari. Costurile înființării unei astfel de afaceri sunt relativ moderate. Materia primă pentru aceste produse are un preț accesibil și nu este necesară o forță de muncă mare.
9. Idei de afaceri la țară cu bani europeni. Fabrică de mături
Măturile sunt nelipsite din casele românilor. Așadar, o fabrică care să aibă ca obiect de activitate producția de mături este negreșit o afacere profitabilă. Investiția inițială este una mică, iar materialele necesare au un preț redus. Totodată, și forța de muncă este una relativ mică.
10. Idei de afaceri la țară cu bani europeni. Service auto
Un bun mecanic auto își poate deschide un service într-o zonă rurală fără prea mari investiții, bucurându-se în același timp de un venit bun. De obicei, în zonele rurale nu se găsesc service-uri auto, ceea ce reprezintă un mare avantaj, întrucât concurența este foarte redusă. Astfel, oamenii vor prefera să meargă la service-ul cel mai apropiat și accesibil decât să meargă în căutarea unui până în cel mai apropiat oraș.
Vedeți mai multe idei de afaceri AICI.
Au fost constituite grupurile de lucru care vor decide subiectele pentru examenele și evaluările naționale din acest an de studii, inclusiv la BAC
Nicolae Ciucă a DEMISIONAT din fruntea PNL: „Noua conducere a PNL nu va fi singură, deoarece are alături o oștire minunată formată din primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni”
DOC // Cum a ascuns condamnatul fugar Ilan Șor aproape 11 milioane de lei