21:46:27 23.01.2025
Stiri

FOTO // TOP 15 cele mai SCUMPE camere de HOTEL din lume

Reportaj 20.05.2015 08:00 Vizualizări3505 Autor: Ziarul National
FOTO // TOP 15 cele mai SCUMPE camere de HOTEL din lume sursa: one.ro

Inspiraţi de o noapte petrecută cândva într-un hotel luxos, am decis să luăm la pas marele www şi să vedem cum arată şi cât costă să petreci 24 de ore în cele mai scumpe hoteluri din lume.

Ce a ieşit? O călătorie virtuală - punctată de ochi căscaţi de mirare - prin cele mai luxoase locuri din lume, pe care o începem cu un popas în Hong Kong.

15. The Presidential Suite, InterContinental, Hong Kong

Cât costă: 13 715 de dolari pe noapte

The Presidential Suite e unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Asia. Apartamentul de mai sus (cel mai scump din hotel) le oferă celor care îl închiriază o experienţă panoramică IMAX, are vedere spre una dintre cele mai frumoase zone din oraş (Victoria Harbour/Hong Kong Island), piscină privată, jacuzzi şi sală de gimnastică. În descriere cei de la InterContinental se mai laudă şi cu duşurile, ceea ce probabil are sens. După ce scoţi din buzunar aproape 14 000 de dolari într-o noapte, e foarte probabil să te simţi atât de dirty încât să vrei să faci duş după duş, nu?

Pe lângă asta, celor care închiriază acest apartament li se oferă drept cadou o plimbare gratuită cu un Phantom VI Rolls Royce, Bentley sau limuzină Mercedes. Noi alegem Rolls-ul. Tot ce ne mai trebuie acum sunt 14 000 de dolari.

Adresa şi date de contact: +852 2721 1211, www.hongkong-ic.intercontinental.com

14. The Sultan's Suite, Ciragan Palace Kempinski, Istanbul

Cât costă: 15 332 de dolari pe noapte

Ciragan Palace Kempinski a fost construit în secolul al XVI-lea. A fost reşedinţa ultimului sultan otoman şi reconstruit succesiv în marmură pentru Sultanul Abdulaziz, în 1857.

În prezent are 5 stele şi pe lista oaspeţilor celebri care i-au trecut pragul se află Prinţul Charles, Liz Hurley, Uma Thurman şi Giorgio Armani. Apartamentul are piscină privată, elicopter pe care îl poţi folosi pentru a coborî (în cazul în care nu vrei să foloseşti liftul) şi un breakfast buffet. În plus, apartamentul din imagine vine la pachet cu o suită de valeţi care sunt oricând la dispoziţia ta, are candelabre imense, mobilă renascentistă şi tablouri care valorează ele însele o mică avere. Are cam tot ce îi trebuie unui mic oligarh modern, aşa că - dacă eşti unul - pune mâna pe telefon şi rezervă camera asta. Măcar de dragul promenadei cu elicopterul.

Adresa şi date de contact: +90 212 326 4646; www.kempinski.com

13. Ritz-Carlton Suite, Ritz-Carlton, Moscova

Cât costă: 18 000 de dolari pe noapte

Apartamentul din imagine are vedere panoramică spre Piaţa Roşie, un living spaţios, zonă de dining, o bibliotecă, un spaţiu care poate fi folosit ca birou, pian şi podea încălzită. Având în vedere că vorbim despre Rusia, pe noi ne-a convins un singur argument din toată povestea asta: podeaua încălzită.

Adresa şi date de contact: +7 495 225 8888; www.ritzcarlton.com

12. Royal Suite, Burj Al Arab, Dubai

Cât costă: 18 716 de dolari pe noapte

Hotelul ăsta e ce obţii atunci când îl angajezi pe Ali G ca decorator. Ok, glumim, nu e mâna lui Ali G. Probabil e vorba doar despre o rudă îndepărtată de-a lui.

Încă de când s-a deschis, în 1999, Burj Al Arab e un simbol al luxului decadent. Şi nici măcar nu putem vorbi despre un apartament de închiriat în acest caz, dat fiind că e vorba de două etaje care vin la pachet cu valeţi care îţi stau la dispoziţie 24 din 24.

Adresa şi date de contact: +971 4 301 7777; www.jumeirah.com

11. Royal Suite, Four Seasons Hotel George V, Paris

Cât costă: 24 550 de dolari pe noapte

Apartamentul are terasă privată şi vedere spre fântâna art deco Three Graces. Mobilierul e (exact, ai ghicit) foarte scump, fiind compus majoritar din piese unicat şi antichităţi (multe obiecte datează din sex. XVIII-XIX). Candelabrele sunt din cristal şi camera e plină tot timpul cu vaze cu trandafiri roz. Apartamentul mai are saună, dressing-uri walk-in şi minisală de cinema, în caz că nu te simţi destul de Richie Rich.

Adresa şi date de contact: +33 149 52 7000; www.fourseasons.com

10. Royal Towers Bridge Suite, Atlantis, Bahamas

Cât costă: 25 000 de dolari pe noapte

Apartamentul are 10 camere, candelabre de cristal, mobilier unicat şi o să-i facă pe adepţii minimalismului să aibă o criză epileptică. Podeaua e ca un mozaic alambicat, realizat din cele mai scumpe tipuri de marmură, iar pentru cei pasionaţi de muzică există şi un pian. Pe lângă asta, apartamentul mai are un bar full service şi un valet care îţi va sta tot timpul la dispoziţie... în caz că ai nevoie de ajutor după prea multe pahare, nu?

Adresa şi date de contact: +1 242 363 3000; www.atlantis.com

9. Ritz-Carlton Suite, Ritz-Carlton, Tokyo

Cât costă: 26 300 de dolari pe noapte

Paturi imense, băi cu marmură făcută pe comandă, aşternuturi de firmă şi vedere panoramică spre cea mai frumoasă zonă din Tokio (Imperial Palace, Roppongi Hills şi Mount Fiji), cam aşa poate fi descris, pe scurt, acest apartament. Deci ce mai aştepţi? Ia un bilet la Loto, câştigă şi simte-te decadent timp de-o noapte.

Adresa şi date de contact: +81 3 3423 8000; www.ritzcarlton.com

8. Villa La Cupola Suite, Westin Excelsior, Roma

Cât costă: 30 000 de dolari pe noapte

Dacă vrei să experimentezi La Dolce Vita, poţi alege să te cazezi la hotelul Westin Excelsior. Apartamentul din imagine e unul dintre cele mai spaţioase din Europa şi designul e inspirat de Roma antică (marmura, frescele şi sticla sunt doar câteva dintre materialele care îl compun). Apartamentul mai dispune de terasă, spa privat, spa cu saună, piscină şi un cinematograf privat.

Adresa şi date de contact: +39 06 47081; www.westinrome.com

7. Presidential Suite, Hotel Cala Di Volpe, Sardinia, Italia

Cât costă: 32 736 de dolari pe noapte

Apartamentul din imagine are vedere spre Costa Smeralda, una dintre cele mai frumoase coaste din Italia. Site-urile de specialitate îl descriu drept unul dintre cele mai luxoase apartamente din lume. Are trei camere, piscină privată, terasă pe acoperiş, pivniţă pentru vinuri şi sală de gimnastică.

Da, şi ochii noştri au ieşit puţin de tot din orbite.

Adresa şi date de contact: +39 789 976111; www.luxurycollection.com/caladivolpe

6. The Royal Villa, Grand Resort Lagonissi, Atena

Cât costă: 34 356 de dolari pe noapte

Două piscine exterioare, o piscină interioară, sală de gimnastică, sală de masaj, un bucătar, valeţi care sunt mereu la dispoziţia ta, un pianist care să îţi cânte live orice piesă vrei, cam asta vei găsi în apartamentul de mai sus. Are trei camere şi e unul dintre cele mai luxoase din lume.

Dacă pianistul ar fi Thelonious Monk, probabil că apartamentul ăsta ar face toţi banii.

Adresa şi date de contact: +30 22910 76000; www.lagonissiresort.gr

5. Hugh Hefner Sky Villa Palms Resort, Las Vegas

Cât costă: 35 487 de dolari pe noapte

Apartamentul din imaginea de mai sus a fost decorat în colaborare cu tăticul iepuraşilor, Hugh Hefner. Are două camere, un pat uriaş (care se poate roti), piscină interioară (cu logo-ul Playboy, cum altfel?), spa, un jacuzzi imens, bar, masă de poker şi o minicascadă interioară. Toate tablourile au fost alese de Hugh şi, ca fapt divers, în preţ nu e inclus şi micul dejun.

Singura parte proastă, domnilor, e că nu vine la pachet cu niciun iepuraş.

Adresa şi date de contact: +1 702 942 7777; www.palms.com

4. Penthouse Suite, Hotel Martinez, Cannes, Franţa

Cât costă: 37 500 de dolari pe noapte

Două băi, saună, spa, minirestaurant cu stele Michelin, piano bar şi o plajă privată, disponibilă doar pentru tine, cam aşa poate fi descris - pe scurt - apartamentul de mai sus. Toate obiectele de mobilier sunt în stil art deco şi terasa aferentă are vedere spre Bay of Cannnes.

Beyonce, Obama, Putin, Kim Kardashian, dacă citiţi materialul ăsta, trebuie neapărat să vă cazaţi acolo şi să share-uiţi pozele şi cu noi, muritorii, care nu ştiu să facă milioane din muzică, războaie, dictatură şi selfie-uri.

Adresa şi date de contact: +33 4 92 98 73 00; www.hotel-martinez.com

3. Ty Warner Penthouse Suite, Four Seasons Hotel, New York

Cât costă: 41 836 de dolari pe noapte

Apartamentul de mai sus vine la pachet cu o vedere panoramică a Manhattan-ului, 9 camere, aşternuturi ţesute cu fire de aur şi platină, o grădină interioară, un candelabru aşa cum n-ai mai văzut, valeţi personali, antrenor de fitness, terapeut şi şofer personal.

Plăteşti cam 30 de dolari pentru fiecare minut petrecut în apartamentul din imaginea asta, dar până la urmă eşti milionar în dolari, aşa că ce mai contează? Aşternuturi ţesute din aur să fie, dixit!

Adresa şi date de contact: +1 758 5700; www.fourseasons.com/newyorkfs

2. The Presidential Suite, The Raj Palace Hotel, Jaipur, India

Cât costă: 45 000 de dolari pe noapte

Are muzeu privat şi e unul dintre cele mai mari apartamente din Asia. Dispune de patru etaje, iar mobilierul şi decoraţiile sunt în mare parte realizate din aur, oglinzi şi fildeş. Pe lângă asta, mai are terasă pe acoperiş şi o piscină cu vedere spre cea mai frumoasă zonă din Jaipur.

Probabil că din hotelul ăsta vei pleca otrăvit, judecând după fotografie şi descriere, sunt mici şanse ca mâncarea să nu conţină aur şi fildeş.

Adresa şi date de contact: + 91 141 2634077; www.rajpalace.com

1. Royal Penthouse Suite, Hotel President Wilson, Geneva

Cât costă: 65 000 de dolari pe noapte

Are 12 camere şi vedere panoramică spre Mont Blanc şi Lacul Geneva. Hotelierii s-au gândit şi la cei paranoici şi uşor nebuni, astfel că uşile şi ferestrele sunt construite din materiale antiglonţ.

Dacă eşti supraponderal ar trebui să vrei să nu te cazezi aici, pentru că nu vei avea ocazia să faci prea multă mişcare: legătura între etaje nu e făcută de scări, ci de un lift care e în sine o mică bijuterie de design interior. Apartamentul mai are pian, sală de biliard, bibliotecă şi un centru privat de fitness, care va fi disponibil doar pentru tine.

sursa: one.ro

Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md