TOP 10 telefoane care emit cele mai multe și cele mai puține radiații
La începutul anilor 2000, atunci când telefoanele mobile erau încă produse relativ noi pe piață, operatorii telecom, dar și magazinele de specialitate, listau lângă caracteristicile acestora tehnice și nivelul de radiații emise. Valoarea„SAR” (specific absorption rate) este o unitate care măsoară cantitatea de energie electromagnetică pe care corpul o absoarbe atunci când folosește dispozitivele mobile, iar limita maximă admisă pentru utilizare în siguranță deplină este de 2 W/kg, adică o valoare SAR de maximum 2. Iată care sunt smartphone-urile care emit cele mai multe radiații și care sunt modelele care emit o cantitate cât mai mică, informează go4it.ro.
Datorită datelor colectate pe baza testelor realizate de Biroul Federal German pentru Protecția Împotriva Radiațiilor, avem acum o listă cu cele mai „periculoase” telefoane, cât și o listă cu cele mai sigure telefoane din punctul de vedere al radiațiilor emise. Toate sunt însă în limite, deci, realist, nici cele care emit cele mai multe radiații nu vor pune în pericol siguranța utilizatorilor. Asta pentru că toate sunt dezvoltate în limitele legale. Fără o valoare SAR mai mică decât 2, acestea nu ar fi aprobate pentru vânzare pe piață.
Lista de telefoane care emit cele mai multe radiații include modele din 2017 până în 2020, cu o valoare maximă de radiații emise de 1,79. Teoretic, acest model nu ar putea fi vândut în SUA, întrucât autoritatea sa în domeniu, FCC, impune o limită SAR de 1,6 W/kg.
- Motorola Edge (2020) – SAR 1,79
- ZTE Axon 11 5G (2020) – SAR 1,59
- OnePlus 6T (2018) – SAR 1,55
- Sony Xperia XA2 Plus (2018) – SAR 1,41
- Google Pixel 3XL/3A XL (2018) – SAR 1,39
- Google Pixle 4A (2020) – SAR 1,37
- Oppo Reno 5G (2019) – SAR 1,36
- Sony Xperia XZ1 (2017) – SAR 1,36
- OnePlus 6 (2018) – SAR 1,33
- Google Pixel 3 (2018) – SAR 1,33
Se pare că Google și OnePlus sunt companiile care lansau în trecut cele mai multe telefoane cu emisii de radiații ridicate. Totuși, Motorola Edge, model de acum doi ani, pare să fie „campion” la radiații emise, dar nu pare să fie o regulă pentru acest brand, ci o excepție, întrucât nu vedem niciun alt telefon în acest clasament. Sony și Oppo apar în acest clasament cu modele mai ieftine și destul de vechi (telefoane lansate în urmă cu 3-4 ani, deja), în timp ce ZTE apare cu un model recent. ZTE nu mai are însă o prezență foarte mare pe piață în afara Chinei, după ce SUA a impus restricții asupra companiei.
Top 10 telefoane care emit cele mai puține radiații
Desigur, baza de date a autorităților germane include și date despre cele mai puțin „periculoase” dispozitive. Acestea sunt modele de la producători foarte cunoscuți, atât din gamele high-end, cât și din seriile mai ieftine. De altfel, unul dintre telefoanele care emit cele mai mai puține radiații este un model de buget:- ZTE Blade V10 (2019) – SAR 0,13
- Samsung Galaxy Note10+ (2019) – SAR 0,19
- Samsung Galaxy A80 (2019) – SAR 0,22
- LG G7 ThinQ (2018) – SAR 0,24
- Samsung Galaxy M20 (2019) – SAR 0,25
- Samsung Galaxy S10 5G (2019) – SAR 0,26
- Motorola RAZR 5G (2020) – SAR 0,27
- LG G8X ThinQ (2019) – SAR 0,27
- Sony Xperia 5 II (2020) – SAR 0,28
- Huawei Y7 (2019) – SAR 0,30
Valorile exprimate în ambele clasamente sunt calculate la nivelul urechii, atunci când telefonul este folosit în apeluri telefonice. Astfel putem vedea valoarea reală în utilizare a radiațiilor emise. Atunci când telefonul este în stand-by, când este de regulă ținut în buzunar sau într-o geantă, valoarea SAR este semnificativ mai mică.sursa: BFS, VisualCapitalist
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania