Stiri
agerpres.ro
Tokio va fi gazda Jocurilor Olimpice de vară din 2020, potrivit votului dat sâmbătă la Buenos Aires de membrii Comitetului Internaţional Olimpic, victoria fiind obţinută în al doilea tur de scrutin, după ce la prima rundă de vot a fost eliminată a treia candidatură, cea a Madridului.
Practic, acest vot a fost repetat, în primul tur Istanbul şi Madrid fiind la egalitate pe locul 2-3, după Tokio. La revotare, Istanbul a obţinut 49 de sufragii, iar Madrid, numai 45, transmite Agerpres.
În turul doi, şi ultimul, de scrutin, capitala Japoniei a câştigat, la a 3-a candidatură, după ce a mai găzduit JO din 1964.
După anunţarea capitalei nipone, Tokio, drept gazdă a Jocurilor Olimpice de vară din 2020, ziariştii prezenţi la Buenos Aires, unde se desfăşoară în aceste zile lucrările celei de-a 125-a Sesiuni a Comitetului Internaţional Olimpic, au aflat şi cum s-a votat pentru a se ajunge la acest rezultat: Tokio a obţinut 60 de sufragii, iar Istanbul - 36.
A treia candidatură, a Madridului, a fost votată de 26 de membri ai CIO în primul tur de scrutin, tot atâtea câte au fost şi pentru Istanbul în această fază, fiind necesar un balotaj, câştigat de Istanbul, cu 49-45.
În acest fel, Japonia organizează, prin oraşele sale, pentru a 3-a oară Jocurile Olimpice, după cele de vară de la Tokio, din 1964, şi cele de iarnă, de la Sapporo-1972 şi Nagano-1998.
Iată o scurtă prezentare a gazdei Jocurilor celei de-a XXXII-a Olimpiade a epocii moderne:
TOKIO
Populaţie: 13 milioane de locuitori, cu aria metropolitană, 36 de milioane
Precedente olimpice: JO din 1964 Precedentele candidaturi: 2 - 1960, 2016
Liderul candidaturii: Tsunekazu Takeda
Număr de baze sportive: 36 - 15 existente, 10 vor fi temporare şi demolate după Jocuri
Bugetul comitetului de organizare: 3,42 miliarde dolari
Bugetul infrastructurii: 4,38 miliarde dolari; TokIo are 4,5 miliarde de dolari „fond de rezervă ospitalitate" în bancă
Sprijinul public: 70 la sută în TokIo, 67 la sută în restul Japoniei
Date propuse: 24 iulie-9 august
Slogan: „Discover Tomorrow"
Care au fost atuurile: candidatură văzută ca o opţiune sigură, cu cele mai mici riscuri; transport public modern; moştenirea JO-1964; factor sentimental - folosirea JO pentru a ajuta Japonia să-şi revină după cutremurul şi tsunami-ul din 2011; aşezarea compactă a siturilor şi timpul scurt de deplasare; 4,5 miliarde de dolari asiguraţi de pe acum; experienţă în găzduirea unor competiţii majore; piaţă media olimpică majoră; lider al candidaturii şi al CIO, Tsunekazu Takeda, şi CEO al candidaturii Masato Mizuno, cu o popularitate mare între membrii CIO.
Tokio va fi oraşul-gazdă pentru Jocurile Olimpice de vară din 2020
Sport
08.09.2013
09:55
1944

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
05.09.2018
17:01
1573
O nouă ţară în Europa. Paşi către independenţă
05.11.2017
20:20
3467
VISUL de INDEPENDENŢĂ a Cataloniei s-a TERMINAT! Gestul FATAL pe care l-a făcut acum LIDERUL Puigdemont! Nu se mai poate face NIMIC!
27.10.2017
18:45
3517
Prima reacție a Chișinăului, după ce Catalonia și-a proclamat INDEPENDENȚA: „R. Moldova simte pe propria piele ce înseamnă SECESIUNE”
14.10.2017
19:04
2235
Juncker, ANUNŢUL care trimite o undă de ŞOC în Europa. Ce ar duce la divizarea UE
04.10.2017
08:01
3216
FOTO // Aici locuieşte prima-doamnă a Cataloniei. Sunt oameni simpli şi decenţi…
01.10.2017
17:01
2239
VIDEO // 337 de răniți în Catalonia. Incidente la vot: gloanțe de cauciuc, baricade, încăierări
01.10.2017
08:01
2564
„BOMBĂ” în Spania: Madridul a blocat sistemul electronic de numărare a voturilor în Catalonia
10.06.2017
14:01
2876
O nouă regiune din Europa cere INDEPENDENȚA! Referendum organizat în data de 1 octombrie
28.09.2015
10:35
10527
Se schimbă HARTA UE? Decizia istorică care zguduie din temelii Europa. „Vor fi nevoiţi să plece din UE”
10.04.2025
14:22
469
Guvernul lansează programul ,,Capitala Sportului" pentru a aduce activitățile fizice în prim-planul comunităților locale
10.04.2025
07:59
543
De ce piloții de Formula 1 sunt cântăriți după curse?

Top stiri
10.04.2025
21:57
355
Număr-record de urși estimat în România, în ciuda criticilor WWF privind recensământul guvernamental
10.04.2025
21:40
426
OpenAI atacă legal strategia lui Elon Musk: Acuzații de tactici de rea-credință în lupta pentru controlul asupra inovațiilor AI
10.04.2025
19:41
568
America își exprimă din nou îngrijorările privind restricțiile impuse personalului local la ambasada sa din Rusia, în urma discuțiilor de la Istanbul
10.04.2025
17:59
534
Rusia și SUA, discuții intense la Istanbul pentru reluarea activităților diplomatice
10.04.2025
17:53
489
Programul „Citește-mi 100 de povești” transformă grădinițele din Moldova în insule de lectură interactive
10.04.2025
17:22
514
Parlamentul Republicii Moldova avansează proiectul strategic al liniei electrice Bălți–Suceava 400 kV
10.04.2025
17:17
589
Beijingul critică afirmațiile lui Zelenski despre recrutarea cetățenilor chinezi de către Rusia pentru conflictul din Ucraina. Kremlinul reacționează.
10.04.2025
17:12
926
Lilian Carp dezvăluie ascunzișurile lui Nesterovschi în regiunea transnistreană: „Nu poți fugi la infinit”
10.04.2025
16:55
599
Curtea Constituțională, noi reguli stabilite de Parlament
10.04.2025
15:59
884
FOTO // Rușii își consolidează „armata în sutane” din R. Moldova? Sute de adepți depun jurământul față de un „țar” autoproclamat din Rusia
10.04.2025
15:35
486
UE își oferă timp pentru negocieri comerciale cu SUA, suspendând temporar contramăsurile tarifare
10.04.2025
15:20
512
Republica Moldova își consolidează securitatea digitală prin parteneriate internaționale la Forumul de Securitate Cibernetică 2025
10.04.2025
14:25
1163
Igor Grosu clarifică soarta Olesei Stamate în fracțiunea PAS după scandalul privind eliberările condiționate
10.04.2025
14:24
557
Moldovenii vor avea acces la comunicații electronice de calitate și tarife de roaming ca în UE: Lege nouă adoptată de Parlament
10.04.2025
14:22
465
Guvernul lansează programul ,,Capitala Sportului" pentru a aduce activitățile fizice în prim-planul comunităților locale
10.04.2025
13:50
556
Moldova Cybersecurity Forum 2025: Premierul Recean subliniază rolul crucial al întregii societăţi în asigurarea unui spațiu digital sigur
10.04.2025
13:19
477
Ministerul Agriculturii acționează pentru sprijinirea fermierilor afectați de înghețurile prognozate
10.04.2025
10:49
577
R. Moldova, premiu la Annual Investment Meeting Congress 2025, pentru promovarea investițiilor
10.04.2025
10:30
670
Întâlnire la Bruxelles pentru o posibilă misiune de pace în Ucraina fără implicarea SUA
10.04.2025
09:57
743
Tiraspolul sfidează din nou Chișinăul: Separatiştii au blocat prima ședință a experților în domeniul statisticii
10.04.2025
07:27
1039
Câți chinezi luptă alături de Rusia, potrivit serviciilor secrete ucrainene. Zelenski: Avem liste cu nume și datele din pașapoarte
10.04.2025
07:14
1056
R. Moldova scapă de noile taxe impuse de Trump. SUA suspendă pe 90 de zile noile taxe vamale, cu excepția celor față de China
09.04.2025
20:23
4798
Chinez capturat de Ucraineni dezvăluie cum a plătit pentru a se alătura armatei ruse și planurile de a deveni ofițer rus
09.04.2025
17:46
973
Aliații europeni cer SUA să se coordoneze înainte de a retrage trupele americane din Europa pentru a proteja stabilitatea NATO
09.04.2025
17:42
2036
UTIL // Dacă primiți de peste hotare un parfum sau o apă de toaletă cu valoarea mai mare de 150 de euro trebuie să achitați taxe: Precizările Serviciului Vamal

Actualitate
Parteneri
Descoperă
Știri

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri