06:53:29 30.01.2025
Stiri

Tiraspolul, obligat să restituie până la 1 martie 2025 cele 3 000 000 de metri cubi de gaze împrumutate de la „Moldovagaz” sau să le PLĂTEASCĂ

Actualitate 28.01.2025 09:30 Vizualizări14844 Autor: ZiarulNational
Tiraspolul, obligat să restituie până la 1 martie 2025 cele 3 000 000 de metri cubi de gaze împrumutate de la „Moldovagaz” sau să le PLĂTEASCĂ

Cele 3 000 000 de metri cubi de gaze naturale vor fi livrate regiunii transnistrene în baza unui contract de împrumut, care urmează a fi încheiat de SA „Moldovagaz” și SRL „Tiraspoltransgaz”, potrivit unei decizii aprobate luni, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de prim-ministrul Dorin Recean.

Măsura este necesară pentru a menține presiunea critică din conductele aflate pe stânga Nistrului, astfel încât rețeaua de distribuție să poată rămâne funcțională.

Citește și: OFICIAL // R. Moldova oferă un împrumut de 3 milioane de metri cubi de gaze Transnistriei, iar UE oferă un grant de 30 de milioane de euro pentru ca MGRES să producă energie electrică pentru malul drept al Nistrului: „UE salvează din nou R. Moldova”

Potrivit deciziei CSE, Acordul va fi garantat de Uniunea Europeană, iar volumul de gaze va fi restituit SA „Moldovagaz” de către SRL „Tiraspoltransgaz” până la data de 1 martie 2025.

„În lipsa posibilității restituirii acestuia în formă fizică, gazul va fi achitat”, prevede decizia CSE.

Citește și: UE oferă 30 de MILIOANE de euro pentru a aduce lumina și căldura în casele cetățenilor din stânga Nistrului. Ursula von der Leyen: „Rusia a lăsat peste 350 de mii de oameni în frig. Vom livra gaze oamenilor din Transnistria”


De asemenea, membrii CSE au decis alocarea, din Fondul de intervenție al Guvernului, a unei sume de 1,5 milioane de lei autorităților publice locale din satul Doroțcaia, raionul Dubăsari, și din satul Fârlădeni, raionul Căușeni. Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea combustibilului, a cazanelor electrice și aparatelor de aer condiționat, necesare pentru asigurarea funcționării instituțiilor publice și a celor de învățământ.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne va transmite în folosință temporară, cu titlu gratuit, șapte generatoare electrice către Primăria satului Doroțcaia.

O altă prevedere a deciziei CSE vizează mecanismul de compensații, destinat producătorilor autohtoni din sectorul alimentar și industria prelucrătoare. De compensații vor putea beneficia și agenții economici care procură energie electrică de la un consumator angro sau în calitate de utilizator într-un sistem de distribuție închis al energiei electrice. Cererea de solicitare a compensației va putea fi depusă, începând cu data de 3 februarie, la o secțiune dedicată, pe portalul guvernamental MCabinet/EVO.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md