Tiraspolul amenință că SISTEAZĂ procesul de eliberare a plăcuțelor cu numere neutre pentru mașinile transnistrene: Motivul care ar sta la baza acestei provocări


Așa-zisele autorități de la Tiraspol anunță că vor sista, începând de miercuri, 29 decembrie curent, activitatea punctelor de eliberarea a plăcuțelor neutre pentru vehiculele din regiunea transnistreană.
Motivul care ar sta la baza deciziei ar fi „blocarea mecanismului” de către autoritățile constituționale „în ultima săptămână”, după ce vameșii R. Moldova ar fi reținut, pe 22 decembrie, un lot de mărfuri transportat de autovehicule nu numere neutre.
Așa-zisele autorități transnistrene anunță că și-au spus nemulțumirea tuturor reprezentanților din formatul de negocieri „5+2” și că vor permite reluarea activității punctelor respective după „normalizarea” situației, scrie presa din regiune.
Menționăm că schimbarea numerelor de înmatriculare transnistrene cu unele de tip neutru a fost convenită în anul 2018, în cadrul așa-zisului pachet „Berlin+”, care conținea mai multe acțiuni asumate de Chișinău și Tiraspol.
De atunci, termenul-limită pentru îndeplinirea acestei condiții, care deschide calea mașinilor transnistrene în traficul internațional, a fost amânat de trei ori.
Plăcile neutre sunt eliberate în punctele de înmatriculare de la Tiraspol și Râbnița, deschise de către autoritățile de la Chișinău pentru a simplifica această procedură.









































































