Tinerii din R. Moldova, îndemnați să se JOACE, pentru a câștiga 10 000 de lei
Jocul online „Youth@Work” a fost lansat pentru prima dată în Republica Moldova și reprezintă o platformă de discuții pentru tineri despre muncă și șomaj. Acesta își propune să soluționeze problema șomajului în rândul tinerilor. Prin intermediul jocului, tinerii care își caută de lucru, dar și angajatorii, vor dezbate subiecte legate de migrație și șomaj.
Jocul este disponibil în limbile română, rusă şi engleză pentru toţi cei care s-au înregistrat până astăzi, inclusiv pentru tinerii de pe malul stâng al Nistrului. Prin intermediul acestui proiect, tinerii vor avea posibilitate să propună idei de proiecte comunitare. Cele mai bune iniţiative propuse de tineri în Banca Ideilor din cadrul jocului şi selectate de participanţi vor beneficia de un sprijin financiar de până la 10 000 lei pentru realizarea lor.
Ideea a pornit de la preocuparea tinerilor pentru lipsa locurilor de muncă. Conţinutul jocului a fost elaborat în cadrul unor consultări publice, organizate în opt regiuni ale Republicii Moldova, inclusiv în UTA Găgăuzia şi regiunea transnistreană, la care au participat peste 200 de tineri.
„Scopul jocului este de a responsabiliza tinerii să găsească propriile soluții la cele mai stringente preocupări ale societății. Prin împuternicirea tinerilor şi angajarea lor împreună cu mediul de afaceri în dezbateri on-line și muncă în echipă, ei îşi iau viitorul în propriile mâini, generând idei inovatoare pentru crearea locurilor de muncă care pot fi puse în aplicare cu ajutorul mediului de afaceri și autorităților publice locale”, a declarat Nicola Harrington-Buhay, Coordonator Rezident al ONU și Reprezentant Permanent PNUD în Republica Moldova.
Jocul a fost creat în cadrul unui proiect realizat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) în colaborare cu Colegiul Emerson din SUA, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene (UE) şi Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”