„Tinerii Moldovei”, despre acțiunea de duminică: „Nu ne vom lăsa intimidați de socialiști”
Mișcarea Civică „Tinerii Moldovei” denunță provocările lansate de Partidul Socialiștilor din R. Moldova și de liderul acestei formațiuni, Igor Dodon, și îndeamnă toți cetățenii să participe, duminică, la marșul tricolorului.
Potrivit tinerilor, socialiștii insistă să organizeze o manifestație „contra valorilor și principiilor europene” în aceeași zi și același interval orar cu evenimentul „Marșul Tricolorului”.
„Vrem să anunțăm pe toată lumea că marșul nostru va fi unul pașnic. Noi nu ne vom lăsa intimidați. Îndemnăm pe toți cetățenii care-și iubesc țara, neamul, strămoșii și tricolorul să participe la marșul nostru. Nimeni nu este în drept să ne interzică organizarea acestui eveniment, care este unul patriotic și nu unul care dezbină societatea”, a menționat Dinu Plângău, președintele Mișcării Civice.
„Spre deosebire de Igor Dodon, noi avem aproape oameni care sunt cu adevărat devotați acestei cauze. Prin marșul socialiștilor se urmărește mai mult o cauză de intimidare a societății”, a adăugat Lara Stegărescu, membru al Mișcării.
„Marșul Tricolorului”, eveniment care va marca finalul campaniei „Tricolorul Unității Naționale” și în cadrul căruia va fi întins un tricolor de 300 de metri lungime în centrul capitalei, urma să pornească din scuarul Academiei de Științe a Moldovei, însă Partidul Socialiștilor a rezervat scuarul pentru toată luna septembrie, „cenzurând astfel orice inițiativă civică în spațiul public”, spun tinerii.
Pentru a nu interacționa cu socialiștii, „Marșul Tricolorului” va avea loc duminică, 14 septembrie, la ora 14.00, cu plecare din fața Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”.
Organizatorii marșului vor manifesta pașnic pentru simbolul rezistenței neamului și vor marca dragostea de patrie. „Celor care organizează alte marșuri sau măsuri care contravin valorilor noastre le spun că tricolorul este și simbolul lor”, a mai spus Dinu Plângău.
În același timp, socialiștii intenționează să ajungă în marș în centrul capitalei dinspre Academia de Științe. Ulterior, socialiștii vor să organizeze un concert în cadrul căruia să evolueze interpretul rus Iosif Kobzon, declarat persona non grata în mai multe state europene.
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei