02:55:10 23.11.2024
Stiri

TIME OUT // E și victoria lui Caras

Sport 18.10.2013 12:35 Vizualizări1699 Autor: Vitalie Hadei
TIME OUT // E și victoria lui Caras


Când o echipă câștigă, atunci în prim-plan apar de fiecare dată jucătorii, iar când pierde, toate oalele se sparg în capul antrenorului. În acest sens, selecționerul Ion Caras a simțit pe pielea sa acest lucru. Totuși, victoria categorică cu Muntenegru l-a făcut pe selecționer să uite pentru moment de frustrările acumulate în ultimele luni și să fie fericit. Și asta pentru că, în sfârșit, ceea ce a construit în ultimul an cu multă trudă și migalăîncepe să dea rezultate.E adevărat că aceste rezultate apar târziu, dar să nu uităm că în față sunt preliminariile EURO-2016, acolo unde se califică 24 de echipe.

Mulți cârcotași au spus că meciul a fost fără miză pentru muntenegreni și din acest motiv „mânjii” lui Caras au zburdat la Podgorica. O fi așa sau altfel, ne vom convinge foarte curând, atunci când naționala noastră va întâlni într-un meci amical Lituania. Muntenegru avea nevoie de victorie pentru a fi plasată cât mai bine la tragerea la sorți pentru EURO-2016, dar și din motiv că jucătorii aveau promise prime de până la 10 mii de euro.

Dar să ne întoarcem la selecționerul Caras, care, în opinia mea, ar mai merita o șansă pentru un nou mandat. Mi s-a creat impresia, cel puțin din ceea ce am văzut la televizor, că selecționerul pare rupt de restul staffului tehnic. La golurile marcate de „tricolori” acesta s-a descătușat pe bancă și a trăit această bucurie de unul singur. Nu am văzut îmbrățișări cu secunzii lui, ceea ce denotă că ar fi o ruptură acolo. Până la urmă, Caras a fost cel care și-a ales stafful, dar dacă nu e unitate pe banca tehnică, atunci e foarte grav. În cele din urmă, Caras a făcut 11 puncte în aceste preliminarii. A promis mai mult de 12 puncte, dar nu a reușit. Probabil își îndeplinea acest obiectiv dacă nu întâlnea Anglia în primul meci. Să fi fost alt program, atunci poate făceam chiar 14 puncte.

Acum urmează să vedem ce decizie va lua Comitetul Executiv al FMF în privința lui Ion Caras. Cel puțin, președintele Pavel Ciobanu a spus că „atunci când lucrurile încep să meargă bine, nu ai motive să schimbi ceva”. Dânsul a mai spus că depinde și ce va vrea Caras. Acum când mecanismul începe să funcționeze, nu ai cum să te dai la o parte. Depinde foarte mult cum va juca echipa în noiembrie cu Lituania. Dacă o va face de aceeași manieră ca și cu Muntenegru, atunci lui Caras trebuie de oferit un contract avantajos, cu precizarea că naționala are drept obiectiv calificarea la EURO-2016.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md