TERORISM // „Mă numesc Abdullah al Moldovi și sunt cetățean al R. Moldova”
VIGILENȚĂ // Foști conducători ai SIS și MAI afirmă că R. Moldova s-a confruntat în trecut cu grupări teroriste internaționale
Atentatele teroriste de săptămâna trecută din Franța, unde au fost împușcați 12 angajați ai revistei „Charlie Hebdo”, au zguduit întreaga lume care și-a sporit măsurile de securitate, înțelegând că nicio țară nu mai poate dormi liniștită în această nouă conjunctură mondială, mai ales că mai multe grupări islamiste extremiste au amenințat că atentatele sângeroase abia încep în lume. La Chișinău, instituțiile de profil însă stau liniștite. Calmul acestora nu este împărtășit și de experți, mai ales că R. Moldova a avut precedente în care a avut de a face cu teroriști.
Teroristul de la Cahul
„Mă numesc Abdullah al Moldovi și sunt cetățean al R. Moldova”, aceste precizări făcute de un tânăr islamist, membru al grupării teroriste Statul Islamic, care apare într-o înregistrare video difuzată de centrul media Al-Hayat, a adus statul nostru în atenția presei din întreaga lume. În înregistrare, bărbatul contestă pretențiile rebelilor talibani afgani privind instituirea propriului califat, argumentând că singurul califat legitim este cel creat în Siria și Irak de grupul terorist sunnit Statul Islamic. „Îl cunoaștem!”, a confirmat originile teroristului Serviciul de Informații și Securitate, precizând că Alexandru X, de 37 de ani, originar din orașul Cahul, se află de mai mult timp în vizorul lor și va fi reținut de îndată ce va încerca să intre în R. Moldova.
Cei de la SIS au menționat că bărbatul are rolul de a recruta adepți ai islamului în țările din spațiul CSI, care ulterior să fie antrenați în luptele din statele islamice, fără a preciza dacă Abdullah al Moldovi este singurul cetățean moldovean din această grupare teroristă.
Recruții din Moldova
„Nu este singurul”, afirmă fostul director interimar al SIS, Valentin Dediu. Acesta a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că, în perioada în care se afla la SIS, aveau documentate vreo zece cazuri în care tineri din R. Moldova au fost recrutați în islam și au plecat la studii pentru a fi pregătiți în religia islamică. Unii dintre ei, spune Dediu, în afară de studiile religioase, multe dintre care au avut loc în școli din Siria, sunt instruiți pentru activități cu caracter terorist. Alexandru este tocmai unul dintre aceștia.
Dediu își mai amintește și de un alt tânăr din Dondușeni, care își spunea Abdullah Pcela, care a urmat studii islamice în Pakistan și acum predică islamismul prin țările din spațiul CSI.
„Acest tânăr, și alții ca el, sunt potențiali candidați pentru recrutare în organizații teroriste”, ne explică Dediu.
Motive de îngrijorare
Cu toate acestea, fostul șef al SIS afirmă că cetățenii R. Moldova nu au motive să se teamă de un atac terorist în țară.
„Conducerea R. Moldova nu a dat niciun temei structurilor teroriste pentru astfel de acțiuni. Altele ar trebui să fie preocupările instituțiilor de profil din R. Moldova. Al-Qaida și Statul Islamic au declarat război statelor din UE, iar aceste amenințări au determinat statele UE să înăsprească măsurile de securitate. În aceste condiții, extremiștii din UE se vor vedea nevoiți să fugă în alte regiuni cu un regim de securitate mai scăzut. Nu este exclus că unii dintre ei, mâine, își pot găsi refugiul în R. Moldova”, spune fostul director interimar al SIS, care nu exclude că acești teroriști, odată ajunși în R. Moldova, ar putea fi „interesați” de misiunile diplomatice ale unor state UE în R. Moldova. „Suntem obligați să ne implicăm pentru a proteja aceste instituții”, spune Dediu.
Precedente există!
Fostul viceministru de Interne, Ghenadie Cosovan, este însă mai puțin optimist. Șef al secției antitero în anii ‘90, acesta își amintește că R. Moldova a avut anterior de furcă cu teroriștii.
„În 1999, în R. Moldova, a avut loc și un atac terorist care însă a fost ascuns de opinia publică și prezentat drept un act de huliganism. Atunci a explodat o mașină. Ținta teroriștilor erau polițiștii care au identificat și au anihilat o grupare teroristă care își stabilise sediul în R. Moldova, dar îndeplinea comenzi în alte state”, ne-a dezvăluit Cosovan, după ce Dediu ne-a comunicat și el despre o grupare teroristă identificată prin anii ‘90 în R. Moldova, doar că, potrivit lui, aceasta doar executa antrenamente prin codrii noștri.
Teroriștii, interesați de armele din Transnistria
„Niciodată nu trebuie să ignorăm pericolul. Forța motrice a terorismului este fundamentalismul religios și separatismul teritorial. În toate atacurile teroriste se folosește explozibil, iar în R. Moldova, în special în stânga Nistrului, avem destul. Arme și muniții din Transnistria au ajuns și în Cecenia, și în Kosovo”, afirmă Cosovan, cu refere la cazurile de trafic de armament documentate de MAI.
Și SIS a înregistrat astfel de cazuri, susține Dediu. „Noi am stabilit un interes major al organizațiilor teroriste față de depozitele de arme din Transnistria. În 2007, a fost documentat un caz de comercializare de lansatoare de grenade către structuri criminale. Nu este exclus ca astfel de livrări să se fi făcut și pentru structuri teroriste”, afirmă fostul director SIS.
În 2005, Consiliul de securitate al ONU a elaborat un raport despre dealerii internaționali de arme, în care era vizată și R. Moldova. Potrivit raportului, unul dintre cei mai vestiți vânzători de arme din lume ar fi operat vânzări de arme în Libia și Sierra Leone prin intermediul unor companii din R. Moldova.
Valentin Dediu crede însă că probele din acest raport au fost trase de păr.
Bani moldovenești pentru terorism internațional?
În cadrul Centrului Național Anticorupție există un serviciu special, numit Serviciul de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și Finanțării Terorismului. Chiar dacă acesta activează încă din anul 2004, până în prezent, afirmă șeful adjunct Adrian Corcimari, în R. Moldova nu a fost identificat niciun caz de finanțare a terorismului. Totuși, afirmă funcționarul, Serviciul investighează cazurile de tranzacții bancare suspecte, iar finanțarea terorismului de multe ori se face prin colectarea de bani, lucru care nu este monitorizat.
În schimb, SIS-ul a identificat astfel de cazuri în anii ‘90. „În acea perioadă, a fost înregistrat și un caz în care se colectau bani de la diferiți agenți economici pentru a susține activități teroriste în afara țării. Nu știu dacă această practică a fost încetată sau nu”, recunoaște Dediu.
Precizăm că, verificând mai multe site-uri ale grupărilor islamiste, am constatat un interes sporit al acestora față de R. Moldova. Pe site-urile islamiste, se găsesc mai multe știri care țin de R. Moldova, în special de evenimentele politice, dar și despre armata națională.
Cum apare R. Moldova pe harta globală a terorismului
Statisticile globale arată că R. Moldova este mai degrabă evitată decât căutată de teroriști.
Indicele Global al Terorismului, calculat în fiecare an de Institutul pentru Economie și Pace, un ONG cu birouri în Sydney, New York și Oxford, arată că R. Moldova nu are motive serioase pentru a se teme de teroriști.
Pentru țara noastră, indicele este egal cu 0,28. Acesta ia în calcul atât acțiunile directe ale teroriștilor, cât și impactul indirect al acestora, măsurate pe o scară de la 1 la 10.
În 2014, scorul maxim, 10, a fost obținut doar de Irak, iar note peste 9 au mai obținut doar două țări: Afganistanul și Pakistanul. R. Moldova, cu nota 0,28, ocupă locul 101 din 162 de țări.
Cele mai proaste rezultate R. Moldova le-a înregistrat în anii 2006 și 2009, când s-a plasat la mijlocul clasamentului țărilor care se confruntă cu probleme de terorism.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania