„Termoelectrica”: 19 blocuri de locuit din capitală mai sunt conectate la căldură, deși sezonul de încălzire s-a încheiat pe 1 aprilie
Deși sezonul de încălzire din Chișinău s-a încheiat pe 1 aprilie curent, în prezent mai rămân conectați la energia termică încă 112 consumatori.
Iurie Razlovan, directorul interimar al SA „Termoelectrica”, a arătat într-o conferință de presă că acum mai beneficiază de căldură 19 blocuri locative, 41 de agenți economici, 38 de obiective publice și 14 case particulare.
Pentru a fi deconectați de la energia termică, aceștia trebuie să solicite sistarea livrării serviciului, a precizat Iurie Razlovan.
„Termoelectrica” a livrat în sezonul rece care tocmai s-a încheiat agent termic pentru 4 280 de consumatori.
În acest sezon, au fost înregistrate două micșorări de prețuri la energia termică, tariful micșorându-se de la 3 267 lei/Gcal la 2 138 lei/Gcal.
METEO // Vremea schimbă foaia: Cod galben de scădere a temperaturii medii zilnice și de ghețuș
VIDEO // România ADERĂ astăzi la programul Visa Waiver. Când vom putea călători propriu-zis fără viză în SUA. Care sunt documentele, costurile și pașii care trebuie urmați
R. Moldova a cumpărat energie electrică în valoare de peste 15 MILIOANE de euro de la începutul anului 2025. Peste 57% din energia consumată provine din România