16:20:32 22.11.2024
Stiri

Termenii „DIVORȚULUI” dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie, drepturile CETĂȚENILOR și la ce sumă se va ridica „factura” pentru Brexit

Știri 09.12.2017 13:04 Vizualizări1963 Autor: Ziarul National


Termenii „DIVORȚULUI” dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie, drepturile CETĂȚENILOR și la ce sumă se va ridica „factura” pentru Brexit Sursa: ziare.com

Comisia Europeană a recomandat, vineri, trecerea imediată la faza a doua a negocierilor cu privire la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Executivul comunitar, ce conduce negocierile pentru Brexit în numele celorlalte 27 de state ale blocului comunitar, a estimat că au fost înregistrate „progrese suficiențe” cu privire la termenii „divorțului” de Marea Britanie, deschizând calea pentru faza a doua a negocierilor referitoare la viitorul relației dintre UE și Londra.

Agenția de presă Reuters prezintă principalele prevederi ale celor mai importante trei domenii ale acordului dintre Marea Britanie și UE:

Drepturile cetățenilor

Acestea se referă la cetățenii britanici, inclusiv soții și copii, care trăiesc într-un stat al UE și la alți cetățeni din UE care trăiesc în Marea Britanie la data retragerii acesteia din blocul comunitar. Nu se acordă cetățenilor britanici dreptul de a se muta dintr-un stat al UE în altul și de a păstra aceleași drepturi, în timp ce drepturile pentru cetățenii UE și britanici se pierd dacă își părăsesc țara-gazdă inițială pentru cinci ani.

Negocierile pot continua în faza a doua, Londra încercând să obțină drepturi de „mișcare înainte” pentru cetățenii britanici pe continent, iar UE fiind interesată ca cetățenii săi să păstreze dreptul de rezidență permanentă chiar și după perioade mai lungi de absența din țara-gazdă.

Cetățenii cu documente de rezidență permanentă trebuie să obțină unele noi fără a plăti nimic. Tratamentul egal va acoperi drepturile cu privire la asigurările sociale, asistența medicală, ocuparea forței de muncă și educație. Avantajele vor fi „exportabile” la fel ca în prezent.

Va fi menținut dreptul de reuniune familială pentru membrii unei familii care nu trăiesc în aceeași țară.

Curtea de Justiție a UE (CJUE) este arbitrul suprem al legislației Uniunii Europene. Acordul stipulează că „instanțele din Regatul Unit vor trebui să respecte deciziile CJUE”. UE și Marea Britanie au convenit să creeze un mecanism care le va permite instanțelor britanice să solicite CJUE să se pronunțe atunci când este necesar, în timpul unei perioade de opt ani după Brexit.

În faza a doua, părțile vor negocia cu privire la modalitatea punerii în aplicare a retragerii din Tratatul UE - de exemplu, dacă UE consideră că instanțele din Marea Britanie interpretează greșit în mod sistematic drepturile cetățenilor UE.


Republica Irlanda și provincia Irlanda de Nord

Marea Britanie promite să apere integritatea propriei piețe interne și locul Irlandei de Nord în interiorul ei. Londra nu dorește o „frontieră dură” între Irlanda și Irlanda de Nord, susținând că vizează evitarea controalelor prin intermediul viitoarelor relații economice între UE și Marea Britanie. Dacă acest lucru nu este posibil, Marea Britanie va propune „soluții specifice pentru a trata circumstanțe unice”.

În absența unor asemenea soluții, Marea Britanie va „menține o conformitate deplină cu acele reguli ale pieței interne și ale uniunii vamale care, acum sau în viitor, sprijină cooperarea Nord-Sud, economia în întreaga insulă (Irlanda) și protecția Acordului din Vinerea Mare din 1998”.

Acordul garantează că nu va exista „nicio nouă barieră normativă” pentru firmele nord-irlandeze, care vor avea „acces neîngrădit” în restul Marii Britanii.

Cele două părți admit că acordul din 1998 recunoaște dreptul dobândit prin naștere al tuturor oamenilor din Irlanda de Nord de a fi irlandezi, britanici sau ambele.

„Factură” divorțului

„Cele două părți au convenit o metodologie pentru obligațiile financiare... elaborate și plătite în euro”.

Obligațiile financiare vor fi calculate în termeni procentuali din bugetul multianual pentru 2014-2020, Marea Britanie contribuind ca și cum ar fi rămas în UE în 2019 și 2020 și fiind inclus un rabat britanic.

În urma retragerii din Uniunea Europeană, Marea Britanie va continua să participe la programele UE finanțate de bugetul pentru 2014-2020 până la încheierea lor.

După aceea, Marea Britanie va rămâne răspunzătoare pentru partea sa din obligațiile neprevăzute asumate la nivelul UE, precum cele de asistență sau operațiuni financiare gestionate de Banca Europeană de Investiții (BEI). Răspunderea Marii Britanii va fi limitată la deciziile cu privire la fiecare operațiune financiară adoptată înainte de data retragerii din UE.

Cu privire la Banca Centrală Europeană (BCE), conform acordului, „capitalul plătit integral al Marii Britanii în cadrul BCE va fi rambursat Băncii Angliei (BoE) după data retragerii”.

Suma la care se va ridica „factură” pentru Brexit, ce va trebui negociată între Londra și Bruxelles, este estimată la 40-45 de miliarde de euro, a declarat, vineri, un purtător de cuvânt al Downing Street.

Sursa: ziare.com

Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md