20:35:27 08.01.2025
Stiri

Tentative de destabilizare în R. Moldova: Ce se știe despre agenții ruși sancționați de SUA

Actualitate 26.06.2023 13:59 Vizualizări2714 Autor: Ziarul National
Tentative de destabilizare în R. Moldova: Ce se știe despre agenții ruși sancționați de SUA Colaj Europa Liberă

Departamentul Trezoreriei Statelor Unite ale Americii a sancționat, la începutul lunii iunie curent, șapte persoane cu cetățenie rusă, precum și o entitate deținută de unul dintre aceștia, care au legături cu serviciile secrete rusești și au încercat să destabilizeze situația internă din Republica Moldova în interesul Federației Ruse.

Mai exact, aceste șapte persoane sancționate au avut un rol în organizarea, de către Partidul „Șor”, a protestelor de la Chișinău, urmărind „un complot” și „sechestrarea Casei Guvernului Republicii Moldova” în lunile februarie - martie curent. Planurile le-au fost date peste cap, după ce forțele de ordine din R. Moldova au operat rețineri ale organizatorilor locali și expulzări.

Persoanele din Federația Rusă sancționate de SUA erau Konstantin Sapojnikov, liderul grupului de influență care ar fi organizat complotul de destabilizare a Guvernului Republicii Moldova la începutul anului 2023, Iuri Makolov, care ar fi oferit sprijin logistic pentru complotul de destabilizare a Guvernului, Gleb Hloponin, implicat în colectarea datelor de securitate asupra diferitelor clădiri guvernamentale din R. Moldova pentru complotul de destabilizare, precum și Svetlana Boiko, un membru senior al grupului de influență malignă care s-a ocupat de bugetul pentru complotul de destabilizare a Guvernului de la Chișinău.

De asemenea, în lista de sancțiuni a fost inclus și Aleksei Losev, cel care a efectuat recunoașteri în R. Moldova pentru complotul de destabilizare a Guvernului Republicii Moldova. Losev deține un atelier care produce felinare ceramic și care, la fel, cade sub sancțiuni - „Perko Julleuchter”.

Printre cei sancționați mai sunt Vasili Gromovikov, implicat în finanțarea complotului de destabilizare a Guvernului Republicii Moldova, dar și Anna Travnikova, care a fost implicată în operațiunile de influență ale grupului în ceea ce privește publicul străin. Operațiunile au fost concepute pentru a influența opinia publică din străinătate în favoarea Rusiei în contextul războiului în desfășurare al Rusiei împotriva Ucrainei. În 2022, Travnikova a coordonat cu Boiko promovarea narațiunilor pro-Rusia pentru publicul din mai multe țări, inclusiv Statele Unite.

Europa Liberă a consultat surse publice, disponibile online, pentru a a afla mai multe lucruri despre cei sancționați. Potrivit sursei, cel puțin doi au călătorit în R. Moldova ca turiști în timpul protestelor antiguvernamentale organizate de Partidul Șor, în luna februarie 2023 - cuplul Alexei Losev și Anna Travnikov. Datele din surse deschise sugerează că încă unul dintre cei sancționați are legături cu organizația neo-nazistă „Ruskii Obraz”, iar altul - cu structuri ale oligarhului rus, Evgheni Prigojin, liderul mercenarilor „Wagner”.

În prima jumătate a lunii februarie 2023, Alexei Losev și Anna Travnikov din Rusia ajungea în R. Moldova, spunând că se află în vacanță.

Vizita celor doi a coincis cu perioada în care Partidul Șor făcea pregătiri pentru noi proteste antiguvernamentale, despre care Guvernul și președinta Maia Sandu spuneau că urmăresc destabilizarea R. Moldova conform unul plan interceptat de serviciile secrete ucrainene și transformarea ei într-o zonă de unde Rusia poate amenința Ucraina. Pe 27 februarie, după un protest masiv al Partidului Șor, autoritățile moldovene îi declarau pe cei doi cetățeni ruși „indezirabili” pentru următorii 10 ani și îi expulzau din R. Moldova.

Potrivit Serviciului de Informații și Securitate, în perioada aflării lor în R. Moldova, Losev și Travnikova „au inițiat un complex de acțiuni informativ-subversive de cercetare a diferitor locații în preajma unor sedii guvernamentale și obiective de infrastructură critică”. Cei doi ar mai fi monitorizat și documentat protestele din capitală din luna februarie, organizate de Partidul Șor și aliații săi.

Svetlana Boyko se prezintă ca specialistă în marketing cu o experiență de peste 10 ani. Printre clienții lui Boyko apar și Alexei Losev cu Anna Travnikova. Losev descrie într-un clip video relația de colaborare cu Boyko, spunând că a apelat la serviciile ei pentru a-și promova online afacerea cu lămpile de ceramică.

Numele lui Vasiși Gromovikov apare într-o investigație amplă publicată în 2020 de centrul de investigații al lui Mihail Hodorkovski, dossier.center, și consacrată structurilor politice „murdare” afiliate lui Evgheni Prigojin, șeful companiei mercenari ruși „Wagner”.

Konstantin Sapojnikov este descris pe lista celor sancționați de Statele Unite drept „liderul grupului de influență malefică, care a organizat complotul de destabilizare a guvernării R. Moldova la începutul anului 2023”.

Mai multe surse online sugerează că Sapojnikov este și liderul filialei din orașul Kaluga al organizației neo-naziste din Rusia „Ruskii Obraz”. Presa internațională a scris în ultimii ani despre colaborarea Kremlinului cu „Ruskii Obraz”, membrii acesteia fiind numiți și „naziștii lui Putin”.

Citiți mai multe detalii la Europa Liberă.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md