Tentativă de omor în capitală
Un bărbat în vârstă de 63 de ani din capitală a fost ținta unui atac armat. Acesta a fost împușcat în timp ce intra în garaj. „Incidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 08.00. Victima a descuiat garajul și intenționa să intre, când un individ mascat, necunoscut, deocamdată, a efectuat mai multe împușcături în direcția lui. Din fericire, bărbatul a rămas în viață. Gloanțele au nimerit în piept și au ricoșat în brațul stâng”, a menționat pentru Ziarul NAȚIONAL ofițerul de presă al Direcției Poliție a municipiului Chișinău, Lucia Gnatiuc.
Victima a fost transportată de urgență la spital și supusă unei intervenții chirugicale. „Pe moment, bărbatul se află la terapie intensivă și își revine după anestezie”, ne-a spus purtătorul de cuvânt de la Spitalul de Urgență, Petru Craveț.
Pe acest caz a fost inițiat un dosar penal pentru tentativă de omor.
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani