Temperatura optimă a centralei iarna: ce setări să faci să nu ai facturi mari la gaze
Ca să nu te trezești cu facturi mari la gaze naturale pe timp de iarnă, ar fi bine să ai setările corecte la centrala termică. Experții au stabilit care este temperatura optimă pentru centrală pe timp de iarnă. Și cum să o stabilești în funcție de nevoi și de tipul de echipament.
Setarea unei temperaturi optime la interior pe timp de iarnă vine din nevoia de confort. Dar și pentru a asigura costuri suportabile. Chiar dacă fiecare dintre noi avem un nivel de confort termic diferit, este deosebit de important să setezi o temperatură optimă de funcționare a centralei termice. Este vorba de temperatura optimă pentru apa caldă menajeră și temperatura apei din calorifere.
Ca să ai costurile relativ decente pe timpul iernii, ar fi bine să investești într-un termostat de ambient. Cu ajutorul acestui dispozitiv poți controla temperatura la interior pentru un nivel optim de confort. Termostatul trebuie montat în camera în care petreci cel mai mult timp, la o înălțime medie, departe de geam sau de orice sursă de aer rece.
În general, toți producătorii de centrale termice arată că temperatura optimă în casă ar trebui să fie de 22 de grade Celsius.
Astfel, temperatura pentru circuitul de încălzire în cazul unei centrale clasice, fără condensare, trebuie să fie setată la 65 de grade Celsius. În cazul unei centrale în condensare, temperatura pentru circuitul de încălzire ar trebui să fie undeva aproape de sau mai mică de 55 de grade Celsius.
Setarea unei temperaturi mai mari ar putea face ca centrala să nu condenseze, iar eficiența aparatului să scadă cu 10 sau 20%. În lunile mai calde, e de preferat ca temperatura din centrală să fie setată cu zece grade mai puțin decât în mod normal.
Pentru apa caldă menajeră, temperatura optimă din centrală nu trebuie să fie mai mare de 49 de grade. Asta pentru a evita eventualele arsuri la nivelul mâinilor odată ce acestea sunt expuse sub jetul mult prea cald de apă. Regula se aplică în cazul ambelor tipuri de centrale.
Temperatura din centrală trebuie verificată periodic și, atunci când se impune situația, să fie redusă. Ca atunci când nu ești acasă. Și poți seta termostatul ca temperatura interioară să ajungă la 15 – 17 grade Celsius.
Cu cât scazi temperatura, cu atât consumul va fi mai mic, la fel și facturile.
Nu în ultimul rânf, indiferent de temperatura setată în centrală pe timp de iarnă, costurile cresc sau scad și în funcție de alți factori.
De exemplu, pierderile de căldură sau tipurile de izolație ale casei pot influența consumul de gaze din centrală. Totodată, dimensiunea caloriferelor, setările corecte ale centralei, starea tehnică a acesteia sau temperatura apei rece din rețea se pot reflecta în consumul de pe timpul iernii.
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni