Telenovela s-a încheiat: Kylian Mbappe a decis să rupă tăcerea în privința viitorului său. Continuă sau nu la PSG?
23843
Getty Images
Kylian Mbappe (22 de ani) mai are contract cu PSG până la finalul acestui sezon și a refuzat mai multe oferte de prelungire din partea clubului.
Atacantul francez nu a vorbit până acum despre situația sa, însă a decis să rupă tăcerea în presa din țara natală. Mbappe a recunoscut, pentru prima dată, că va pleca de la PSG la finalul acestui sezon.
„Am cerut să plec de la PSG, pentru că, din momentul în care nu mi-am mai dorit prelungirea, am vrut ca clubul să obțină o sumă în schimbul meu, astfel încât să poată aduce un înlocuitor de calitate. Acest club mi-a dăruit multe, am fost mereu fericit în cei 4 ani petrecuți aici și încă sunt. Le-am transmis celor din club din timp faptul că nu mai rămân, pentru ca ei să aibă timp să reacționeze. Am vrut ca totă lumea să aibă de câștigat din această afacere, să ne strângem mâinile, dar, le-am spus, de asemenea, că dacă își doresc ca eu să rămân, atunci o voi face", a declarat Kylian Mbappe, pentru RMC Sport.
„Le-am spus că vreau să plec şi am făcut acest lucru încă de la sfârşitul lunii iulie. Personal, m-a deranjat faptul că s-a spus că am făcut acest lucru în ultima săptămână a lunii august. I-am anunţat destul de devreme pentru că am vrut ca toată lumea să iasă în câştig, să se facă o afacere bună şi să fim mulţumiţi cu toţii", a adăugat decarul lui PSG.
Interviul, din care RMC Sport a prezentat extrase pe site-ul său oficial, urmează să fie difuzat integral marţi seara. Presa spaniolă a dezvăluit în această vară că Real Madrid a oferit 170 milioane de euro în schimbul lui Kylian Mbappe, însă conducătorii lui PSG au refuzat această sumă, iar acum riscă să-l piardă gratis pe jucător, al cărui contract expiră la finalul sezonului.
Karim Benzema: „Kylian Mbappe va juca la Real Madrid”
Atacantul lui Real Madrid, Karim Benzema, a reiterat ideea că sosirea lui Kylian Mbappe (PSG) la gruparea din La Liga este doar „o chestiune de timp'', el neavând nicio îndoială că acest lucru se va întâmpla.
„A spus asta chiar el (Mbappe - n.r). A spus că-şi doreşte altceva, că vrea mai mult. Într-o zi, Kylian va juca la Real Madrid. Nu ştiu când, dar ştiu că se va întâmpla. Este doar o chestiune de timp. Real Madrid este cel mai bun club din lume. Chiar dacă echipa e în reconstrucţie, ea joacă un fotbal nou, are o nouă generaţie. Trebuie investit în tineri pentru ca ei să devină peste un timp jucători de elită. Eu sunt alături de ei ca să-i ajut, vorbesc mult cu ei, vreau să contribui la dezvoltarea lor'', a declarat Benzema, citat de digisport.ro.
Săptămâna trecută, Karim Benzema a atins bariera de 200 de goluri înscrise în campionatul de fotbal al Spaniei, graţie dublei pe care a reuşit-o în partida câştigată pe teren propriu de Real Madrid, cu scorul de 6-1, în faţa formaţiei Mallorca. Benzema, care a punctat atunci în minutele 3 şi 78, a disputat cu acea ocazie al 389-lea meci pe prima scenă a fotbalului spaniol, în cel de-al 13-lea său sezon la Real Madrid.
Benzema declara şi luna trecută că ar vrea ca Mbappe să joace alături de el la ''galactici''. Şi la începutul lui iunie, după revenirea sa de la naţională, Benzema a vorbit despre Mbappe: „Toţi jucătorii mari vor să vină într-o zi la Real Madrid, aşa că îi doresc ca asta să se facă rapid, în orice caz dacă vrea să plece de la PSG, care este şi ea o echipă bună".
14.12.2025
01:51
253
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
13.12.2025
20:47
523
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
13.12.2025
20:28
539
Rusia atacă o navă turcească cu dronă în largul mării, acuză Ucraina; niciun rănit, nava își continuă drumul spre Egipt
13.12.2025
19:57
420
Ales Bialiaţki, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, eliberat din închisoare în urma negocierilor internaționale cu regimul Lukaşenko
13.12.2025
19:01
393
Alertă cu bombă la frontiera Moldovei: Trenul București-Kiev vizat, măsuri de securitate activate în Otaci
13.12.2025
16:49
607
Erdogan și Putin discută despre pacea între Ucraina și Rusia și își doresc implicarea SUA în soluționarea conflictului
13.12.2025
16:45
515
SUA ridică sancțiunile pentru potasa din Belarus, Minsk eliberează zeci de deținuți politici după negocieri cu Donald Trump
13.12.2025
16:37
524
Statele Unite ridică sancțiunile asupra potasei din Belarus după eliberarea a 123 de deținuți politici, inclusiv laureatul Nobel Ales Bialiațki
13.12.2025
16:00
509
Germania sprijină Polonia cu soldați pentru fortificarea frontierei estice în fața amenințării rusești
13.12.2025
14:48
671
Viitorul prim-ministru ceh, Andrej Babis, respinge sprijinul financiar pentru Ucraina și cere alternative Comisiei Europene
13.12.2025
13:22
585
Orașul Odesa și regiunea înconjurătoare, paralizate de pene de curent după un atac rusesc semnificativ asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
13.12.2025
08:33
617
Horoscopul zilei 13.12.2025
14.12.2025
01:51
160
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
13.12.2025
20:47
514
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
13.12.2025
20:28
529
Rusia atacă o navă turcească cu dronă în largul mării, acuză Ucraina; niciun rănit, nava își continuă drumul spre Egipt
13.12.2025
19:57
411
Ales Bialiaţki, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, eliberat din închisoare în urma negocierilor internaționale cu regimul Lukaşenko
13.12.2025
19:01
385
Alertă cu bombă la frontiera Moldovei: Trenul București-Kiev vizat, măsuri de securitate activate în Otaci
13.12.2025
16:49
601
Erdogan și Putin discută despre pacea între Ucraina și Rusia și își doresc implicarea SUA în soluționarea conflictului
13.12.2025
16:45
508
SUA ridică sancțiunile pentru potasa din Belarus, Minsk eliberează zeci de deținuți politici după negocieri cu Donald Trump
13.12.2025
16:37
516
Statele Unite ridică sancțiunile asupra potasei din Belarus după eliberarea a 123 de deținuți politici, inclusiv laureatul Nobel Ales Bialiațki
13.12.2025
16:00
502
Germania sprijină Polonia cu soldați pentru fortificarea frontierei estice în fața amenințării rusești
13.12.2025
14:48
664
Viitorul prim-ministru ceh, Andrej Babis, respinge sprijinul financiar pentru Ucraina și cere alternative Comisiei Europene
13.12.2025
13:22
580
Orașul Odesa și regiunea înconjurătoare, paralizate de pene de curent după un atac rusesc semnificativ asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
13.12.2025
08:33
612
Horoscopul zilei 13.12.2025
13.12.2025
07:28
694
Administrația Biden a întrerupt temporar schimbul de informații cu Israel din cauza conflictului din Gaza
13.12.2025
01:58
806
UE îngheață activele rusești pe termen nelimitat pentru sprijinirea Ucrainei: Planul de 165 miliarde de euro și acordul cu Belgia în prim-plan
13.12.2025
01:35
916
Rusia lovește porturile Odesa și Ciornomorsk: Trei nave turcești avariate în urma atacului
13.12.2025
00:02
872
Zelenski vizitează Kupiansk după recucerirea unor părți strategice de către forțele ucrainene
12.12.2025
23:05
850
Atac ucrainean asupra unei rafinării de petrol din Rusia provoacă suspendarea producției la Slavneft-YANOS
12.12.2025
23:01
819
Ucraina intensifică atacurile asupra platformelor petroliere rusești din Marea Caspică, perturbând producția Moscovei
12.12.2025
22:30
935
Tunel secret la granița Belarus-Polonia: 180 de imigranți trec pe neașteptate granița în Polonia
12.12.2025
22:01
732
Cipru promite sprijin decisiv pentru aderarea Moldovei la UE pe durata președinției Consiliului European
12.12.2025
20:22
849
Schimbări meteorologice semnificative pe 13 decembrie 2025
12.12.2025
20:12
897
Întâlnirile confidențiale dintre FBI și negociatorul Ucrainei cresc tensiunile diplomatice în Occident
12.12.2025
18:21
979
Kremlinul condiționează armistițiul de retragerea trupelor ucrainene din Donbas și pregătește desfășurarea Gărzii Naționale Ruse în regiune
616
Nou centru multifuncțional sprijină persoanele vulnerabile din Copceac cu servicii esențiale
12.12.2025
17:35
838
Judecătorii și procurorii din România denunță abuzurile din justiție, iar ritmul anchetelor anticorupție scade după ridicarea MCV-ului
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
Rusia atacă o navă turcească cu dronă în largul mării, acuză Ucraina; niciun rănit, nava își continuă drumul spre Egipt
Ales Bialiaţki, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, eliberat din închisoare în urma negocierilor internaționale cu regimul Lukaşenko
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.94
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














