15:59:59 21.12.2024
Stiri

TEATRU // Festivalul visătoarelor, la Iași. Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași a găzduit prima ediție a Festivalului de regie feminină „Cătălina Buzoianu”

Actualitate 20.09.2024 16:44 Vizualizări1507 Autor: Irina Nechit
TEATRU // Festivalul visătoarelor, la Iași. Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași a găzduit prima ediție a Festivalului de regie feminină „Cătălina Buzoianu”
Secvență din spectacole invitate la Festivalul de regie feminină „Cătălina Buzoianu” organizat de Teatrul Național din Iași

Ieșenii, probabil, s-au obișnuit cu orașul lor. Un oaspete, însă, e prins de vraja Iașului de îndată ce pune piciorul pe pământul acestuia, mai ales pe caldarâmul din centru, șlefuit de trecerea anilor și a secolelor. Cu-adevărat, nu te părăsește senzația că te pomenești ba în prezent, ba în trecut, ba în realitatea imediată, ba într-o irealitate prin care se întrevede fumul de candelă aprinsă ziua și noaptea. Tradiția culturală, spirituală, e inseparabilă de cea teatrală, anume la Iași fiind înființat, în 1840, primul Teatru Național din România. Acestui teatru îi datorăm organizarea, în perioada 7 - 11 septembrie 2024, a primei ediții a Festivalului de regie feminină „Cătălina Buzoianu”.

Cristian Hadji-Culea: „Cătălina Buzoianu și-a început cariera regizorală la Iași”

Ideea de a iniția un festival consacrat regiei feminine îi aparține lui Cristian Hadji-Culea, director al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași (TNI).

„Teatrul Național din Iași are o lungă și fericită tradiție a colaborării cu doamnele regizoare. După o perioadă nefastă, în care regimul comunist îi interzisese să mai profeseze în teatru, Sorana Coroamă și-a reînceput activitatea și a continuat-o, creând spectacole remarcabile, ca regizor al teatrului nostru. Au urmat-o Cătălina Buzoianu și Anca Ovanez. Ani de zile au fost unicii regizori ai teatrului, emulația dintre ele marcând o epocă în istoria modernă a teatrului nostru. Aici a început Cătălina Buzoianu spectacole care au așezat-o printre marii creatori din România celei de-a doua jumătăți a secolului XX. Azi, în multe teatre activează regizoare”, menționează Cristian Hadji-Culea, care consideră că o trecere în revistă și o analiză a producțiilor teatrale semnate de femei este necesară.



Potrivit Cristinei Rădulescu, secretar literar al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, au fost alese pentru festival 11 spectacole din ultimele două stagiuni, spectacole pe subiecte fierbinți, a căror stilistică e în conexiune cu actualitatea. „Multe dintre regizoare își dublează rolul de regizor cu cel de autor de text, de dramaturg. Creatoarele de teatru invitate în festival sunt din zona foarte proaspătă a regiei, sunt tinere, nu depășesc vârsta de 45 de ani și reprezintă niște semne teatrale ale unei generații”, remarcă Cristina Rădulescu.

Selecționer al spectacolelor aduse la Iași a fost criticul de teatru Oana Borș, redactor-șef al revistei „Teatrul Azi”, lector univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale București.

„Festivalul, în forma acestei ediții, este un punct de vedere, nicidecum exhaustiv, nicidecum exclusiv. El poartă amprenta unui gând în jurul căruia s-a construit și care s-a născut după vizionarea producției de spectacole din ultimele două stagiuni. Acela de a face o panoramare a diversității care, dincolo de potențialul știut sau intuit al creatoarelor, s-a împlinit prin întâlnirea cu echipe de creație, s-a întregit artistic în spectacole. Am convingerea că această selecție este doar primul pas al unui drum deschis”, afirmă Oana Borș.

Regia – o profesie pentru femei sau pentru bărbați?

Stereotipul precum că regia e o profesie masculină începe să dispară, sub presiunea emancipării. Totuși, în acest domeniu, chiar și astăzi, activează cu preponderență bărbați, de aceea încurajarea femeilor de a veni cu viziuni regizorale și de a realiza spectacole pe scene nu doar independente, ci și profesioniste, e un semn de normalitate.

Cătălina Buzoianu rămâne un model în mișcarea de afirmare a regiei feminine. Spectatorii, participanții au putut vedea o expoziție de fotografii, afișe, au procurat cărți despre activitatea ei și despre fenomenul teatral românesc. Mulți dintre cei veniți la festival au cunoscut-o pe regizoare, au lucrat cu ea, i-au evocat personalitatea.

Astfel, Mihaela Michailov, dramaturgă, curatoare a unor importante evenimente teatrale din România, mărturisește: „Am avut șansa să o privesc pe Cătălina Buzoianu lucrând la Teatrul Bulandra, în perioada în care concepea „Odiseea 2001”. Avea o putere de muncă extraordinară, o pasiune contaminantă și o generozitate cum rar întâlnești. Pentru Cătălina Buzoianu, descifrarea unui text era un demers analitic de o rigoare extremă. Citea multă literatură contemporană și o fascina transformarea epicului în dramatic. Dintr-un singur paragraf, construia 3 scene.

Dintr-un detaliu poetic – o întreagă lume. Îți povestea o scenă dintr-un roman în acțiuni vizuale precise și detalii care erau deopotrivă concrete și abstracte. Mi se pare extraordinar că există un festival care poartă amprenta acestei artiste complexe. Cătălina Buzoianu a marcat substanțial teatrul anilor 70 și 80, prin creații care au fost nu doar spectacole, ci și laboratoare de cercetare teatrală”.



Regizoarele invitate la prima ediție a Festivalului „Cătălina Buzoianu” sunt nume sonore în teatrul românesc de la începutul secolului XXI: Gianina Cărbunariu, Catinca Drăgănescu, Nicoleta Esinencu, Andrea Gavriliu, Irisz Kovacs, Diana Mititelu, Teodora Petre, Leta Popescu, Sânziana Stoican, Carmen Lidia Vidu și Irina Popescu-Boieru.Spectatorii ieșeni au avut privilegiul de a urmări, în cadrul festivalului, spectacole ale lor, realizate în teatre din diferite orașe ale României: Teatrul Odeon, Teatrul Mic, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, Teatrul Excelsior, București, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați, Teatrul German de Stat Timișoara, Teatrul „Szigligeti Színház” Oradea, Teatrele Nottara și Masca din București. Regizoarele propun publicului, în aceste montări, formule teatrale moderne: teatru dramatic, teatru-dans, teatru documentar, teatru-manifest, spectacol-concert, teatru pentru adolescenți, teatru fizic, teatru de explorare a istoriei, teatru poetic, social etc.

Puterea visului, pe scenă și în culise

Spectacolele regizoarelor atacă probleme de neocolit din societatea românească, din prezentul turbulent, precum și teme atemporale, care nu scot neapărat în evidență fragilități asociate cu feminitatea, ci ne arată că creatoarele au multe de spus despre asumarea crizelor umanității și despre felul cum, din dureri, eforturi, căutări, sacrificii, se naște Speranța.

Dintre evenimentele conexe din festival, amintesc de lansările volumelor „DamenVals. Voci feminine în critica de teatru a secolului XX” de Miruna Runcan, scriitoare și critic de teatru, profesor la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universității Babeș Bolyai, „Teritorii de recuperat. Teatrul prin lentile de gen”, volum colectiv coordonat de Oltița Cîntec, teatrolog, director al Teatrului „Luceafărul” de la Iași, „Puncte vulnerabile. Trilogie” de Alexandra Badea și „IN(CORECT)”, „Vrabia” de Leta Popescu.

Captivantă a fost și dezbaterea „Paradigmele regiei feminine” la care au participat regizoarele Leta Popescu, Catinca Drăgănescu, Teodora Petre, Irina Popescu Boieru, fiecare livrându-ne informații emoționante despre formarea lor, despre momentele de ezitare de la începuturi și despre modul cum și-au depășit propriile frici, complexe, ajungând să-și construiască un stil, o estetică, metode de a convinge echipe de artiști să creeze împreună un produs viabil. Catinca Drăgănescu, bunăoară, a povestit că a fost foarte influențată de bunica ei, regizoare din anii 50 care nu a practicat regia. „Ceea ce mi-a zis bunica mea când eram mică, a devenit un fel de a-mi trăi viața: „Numai visătorii pot schimba lumea, numai visătorii”, recunoaște Catinca.

Puterea visului, credem, e definitorie în destinul fiecăruia din noi. Iar Festivalul „Cătălina Buzoianu” de la Iași a fost și o competiție a visătoarelor, o întrunire a lor, într-o capitală teatrală, un prilej de a transmite publicului din energia lor creativă.

„Apocalipsa gospodinelor” în regia Nicoletei Esinencu a obținut Premiul special al juriului

Juriul, format din Velica Panduru, scenograf, Ștefana Pop-Curșeu, director artistic al Teatrului Național Cluj-Napoca, actorul Emil Coșeru, societar al Teatrului Național Iași, a desemnat câștigătorii acestei ediții. Premiul pentru cea mai bună regie s-a acordat ex aequo regizoarelor Leta Popescu, pentru spectacolul „Bujor”, producție a Teatrului „Fani Tardini“ Galați, și Andrea Gavriliu, pentru spectacolul „SF (Super Fragil)”, producție a Teatrului Excelsior, București. Premiul pentru cel mai bun actor s-a atribuit ex aequo lui Gabi Costin pentru rolul Charlottei von Mahlsdorf din spectacolul „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright și lui Vlad Volf, pentru rolul Bujor, Învățătorul, din spectacolul „Bujor” de Doru Vătavului.



Premiul pentru cea mai bună actriță le-a fost acordat ex aequo Nicoletei Lefter pentru rolul Bonnie din spectacolul „Anatomia unei sinucideri” de Alice Birch și Cristinei Juncu, pentru rolul Agnes din spectacolul „Agnes, aleasa lui Dumnezeu” de John Pielmeier. Premiul pentru cea mai bună scenografie le-a fot acordat ex aequo scenografilor Ioana Pashca, pentru concepția dispozitivului scenic al spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright și Valentin Vârlan, pentru concepția dispozitivului scenic al spectacolului „Agnes, aleasa lui Dumnezeu”, de John Pielmeier. Premiul special al juriului pentru spectacol-manifest și spațiu sonor i-a fost acordat spectacolului-concert „Apocalipsa gospodinelor” în regia Nicoletei Esinencu, producție a Teatrului Tineretului Piatra Neamț.

Nicoleta Esinencu e singura dramaturgă și regizoare basarabeancă (stabilită de câțiva ani în România) participantă la Festivalul „Cătălina Buzoianu”. Spectacolul ei, „Apocalipsa gospodinelor”, jucat în Sala Mare a TNI, o sală somptuoasă, considerată cea mai frumoasă dintre sălile de teatru din România, a fost primit cu uimire și entuziasm de publicul ieșean. Sperăm că la următoarea ediție a Festivalului vor fi invitate și alte regizoare din stânga Prutului.







Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

13.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Transnistria, ca un ...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md