23:52:46 18.02.2025
Stiri

ȚEAPĂ cu mașini importate din Europa: Peste 30 de persoane au plătit peste 5,2 milioane de lei și au rămas și fără bani, și fără automobile

Actualitate 18.02.2025 17:45 Vizualizări422 Autor: Ziarul National
ȚEAPĂ cu mașini importate din Europa: Peste 30 de persoane au plătit peste 5,2 milioane de lei și au rămas și fără bani, și fără automobile

Fraudă de proporții în R. Moldova!

Peste 30 de persoane au achitat unei companii circa 5,2 milioane de lei ca să le aducă mașini de peste hotare, dar cei care le-au luat banii au dispărut fără să-și îndeplinească angajamentele.

Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Râșcani, conduce urmărirea penală într-un dosar privind o schemă de escrocherie în proporții deosebit de mari, prin care mai multe persoane au fost înșelate, sub pretextul achiziționării de automobile importate de peste hotare la prețuri avantajoase.

Potrivit procurorilor, factorii de decizie ai unei companii din duburbia Stăuceni a Chișinăului, acționând în complicitate cu alte persoane, au creat o aparență falsă a existenței unor vehicule destinate vânzării, utilizând imagini și înregistrări video prezentate la sediul companiei.

,,Î perioada noiembrie-decembrie 2024, ei au indus în eroare peste 30 de persoane, determinându-le să încheie contracte de livrare și să achite sume considerabile în valută străină. După ce au făcut rost de bani, făptuitorii au întrerupt comunicarea cu părțile vătămate", precizează acuzatorii de stat.

Patru persoane au fost puse sub învinuire, dintre care doi bărbați de 27 și 34 de ani și două femei de 25 și 28 de ani. Doi învinuiți se află momentan în arest preventiv. Aceștia nu își recunosc vina în comiterea infracțiunii. Alți doi au fost anunțați în căutare, fiind emise mandate de arest pe numele acestora.

Procurorii întreprind măsuri pentru a identifica și alte victime, dar și alți escroci implicați în aceeași schemă.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte