23:26:31 12.02.2025
Stiri

Taxe majore de 50% pe oțelul și aluminiul din Canada și Mexic, anunț de impact de la Casa Albă!

Actualitate 12.02.2025 19:16 Vizualizări203 Autor: ZiarulNational
Taxe majore de 50% pe oțelul și aluminiul din Canada și Mexic, anunț de impact de la Casa Albă!

Casa Albă a confirmat miercuri că taxele vamale de 25% anunțate de președintele Donald Trump pentru importurile de aluminiu și oțel în Statele Unite se vor adăuga celor de 25% deja impuse - dar suspendate - produselor din Canada și Mexic, relatează AFP.

În cazul în care taxele impuse Canadei și Mexicului, menite să le oblige să-și controleze mai bine frontiera cu Statele Unite, intră în vigoare la 1 martie, oțelul și aluminiul din aceste țări, principalii furnizori pentru industria americană, vor fi taxate cu 50% începând cu 12 martie, data aplicării noilor taxe, precizează președinția americană.

Noile taxe de 25% pentru oțelul și aluminiul importat vor intra în vigoare de la 12 martie „fără excepție și derogare, tuturor țărilor”, a declarat președintele în fața presei, în Biroul Oval. Trump a justificat această măsură prin riscuri la adresa „securității naționale”, cele două decrete vizând oțelul și aluminiul indiferent de proveniență, inclusiv din economiile partenere care aveau scutiri, cum ar fi Argentina, Australia, Canada, Mexic, UE și Regatul Unit.

SFÂRȘITUL SCUTIRILOR

Țări precum Brazilia, Japonia și Coreea de Sud vor pierde scutirile de care beneficiară la oțel și derivate. Ministrul mexican al Economiei, Marcelo Ebrard, i-a cerut lui Donald Trump să nu pună în pericol relațiile economice construite în ultimii 40 de ani: „Statele Unite ne vând mai mult (oțel și aluminiu), deci această taxă nu este justificată”, a subliniat el, indicând că America furnizează Mexicului cu „aproape 6,9 miliarde de dolari în plus” față de exporturile mexicane spre Statele Unite, conform datelor oficiale americane din 2024.

Diplomatul canadian Dominic LeBlanc este prezent la Washington pentru discuții cu principalul consilier economic al președintelui Trump, Kevin Hassett, și viitorul secretar al Comerțului, Howard Lutnick, pe tema taxelor. „Nu credem că astfel de taxe vamale sunt cele mai bune măsuri. Nu vom lua decizii înainte ca americanii să-și finalizeze planurile”, a declarat acesta presei.

Anterior, la 1 februarie, Trump a impus taxe vamale similare pentru toate produsele din Canada și Mexic, acuzând cele două țări că nu fac suficient pentru a combate traficul de fentanil, un opioid ce provoacă o gravă criză sanitară în SUA. Aceste taxe au fost suspendate două zile mai târziu, Trump fiind mulțumit de primele măsuri ale vecinilor privind fortificarea controalelor la graniță și amânând aplicarea pentru o lună pentru a facilita negocieri între cele trei națiuni înainte de a avansa cu măsurile.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte