15:51:03 22.01.2025
Stiri

UPDATE, VIDEO // TASS: Prigojin, la bordul unui avion care s-a prăbușit într-o regiune din Rusia. Zece oameni se aflau la bord. Momentul în care a fost DOBORÂTĂ aeronava

Actualitate 23.08.2023 20:24 Vizualizări4420 Autor: Ziarul National
UPDATE, VIDEO // TASS: Prigojin, la bordul unui avion care s-a prăbușit într-o regiune din Rusia. Zece oameni se aflau la bord. Momentul în care a fost DOBORÂTĂ aeronava

UPDATE // Agenția de știri Tass transmite că avionul a luat foc la impactul cu solul. Mai multe filmări arată, pe de altă parte, că avionul ardea în timpul prăbușirii. Aeronava era în aer de mai puțin de jumătate de oră. La locul prăbuşirii avionului privat în care s-ar fi putut afla Evgheni Prigojin au fost găsite opt cadavre, a anunţat agenţia de presă de stat rusă RIA. Operaţiunile de căutare şi salvare continuă, afirmă serviciile de intervenţie, conform aceleiaşi surse. O sursă a Baza susține că piloții avionului prăbușit nu au informat dispecerii despre vreo situație de urgență. Jurnalista rusă Ksenia Sobchak, citând sursele sale, scrie că Prigojin se afla la bordul avionului prăbușit.

Reprezentantul administrației de ocupație a regiunii Zaporojie, Vladimir Rogov, a spus că a vorbit cu muzicieni „remarcabili” (cum sunt numiți luptătorii Wagner), care au confirmat moartea lui Evgheni Prigojin și a lui Dmitri Utkin „Wagner”.

××××××××××××××××××××××


Agenția Federală de Transport Aerian din Rusia a anunțat miercuri seară că Evgheni Prigojin, fondatorul Wagner, era la bordul unui avion Embraer care s-a prăbușit în regiunea Tver, relatează agenția oficială de stat rusă TASS.

Potrivit Ministerului rus pentru Situații de Urgență, la bordul avionului prăbușit se aflau 10 persoane, inclusiv trei membri ai echipajului.

Potrivit informațiilor preliminare, toți cei aflați la bord au fost uciși, a spus departamentul.

„A fost declanșată o anchetă cu privire la prăbușirea aeronavei Embraer, care a avut loc în această seară în regiunea Tver. Pe lista de pasageri se numără și numele și prenumele lui Evgheni Prigojin”, a menționat agenția.

Informaţiile preliminare obţinute de ministerul rus pentru situaţii de urgenţă arată că nu există supravieţuitori.

Prigojin a condus în iunie o rebeliune a mercenarilor Wagner împotriva conducerii militare

Prigojin a condus în iunie o rebeliune a mercenarilor Wagner împotriva conducerii militare ruse, însă în urma unei intervenţii a preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko şi-a oprit după câteva ore subordonaţii care se îndreptau spre Moscova.use, însă în urma unei intervenţii a preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko şi-a oprit după câteva ore subordonaţii care se îndreptau spre Moscova.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md