Țara unde mulți turiști vin să-și ÎNSCENEZE moartea
În ultimii ani, mulți oameni au „dispărut” în timpul unor excursii în Filipine. Deja această țară a devenit cunoscută pentru ușurința cu care oricine își poate înscena moartea. O jurnalistă americancă a investigat în detaliu această situație, după ce, în 2013, s-a întors de acolo cu propriul certificat de deces, scrie The Telegraph.
Jurnalista Elizabeth Greenwood a povestit cum în Filipine poți obține „kit-ul” necesar pentru înscenarea morții.
Întregul proces presupune cumpărarea unui cadavru nerevendicat, obținerea unui certificat de deces și crearea unei noi identități. Filipine are un număr mare de morgi, unde cadavrele nerevendicate sunt congelate și cumpărate apoi de cel care vrea să-și convingă cunoscuții că e mort.
„Înscenarea” este bine pusă la punct. Povestea care ar fi ajuns la urechile familiei și ale cunoscuților, ar fi fost că Elizabeth Greenwood ar fi avut un accident de mașină pe un drum aglomerat din Manila, iar medicii au pronunțat-o moartă la fața locului. Ar fi existat de asemenea martori.
În realitate, Greenwood trăiește și lucrează ca jurnalistă în New York. Ea a scris o carte despre această situație: „Cum e să te prefaci că ești mort: O călătorie în lumea fraudei cu moartea”. Ea a descoperit că moartea poate fi o fraudă, în care sunt implicați experți și consultanți care te ajută să pui la punct toate detaliile și că sunt mult mai multe persoane decât credem care au reușit să ducă la bun sfârșit acest proces.
Majoritatea persoanelor care își înscenează moartea o fac pentru a scăpa de o datorie și pentru ca familia să obțină banii din asigurarea de viață. Jurnalista notează că de asemenea, mulți bărbați, care duc o viață dublă, apelează la această metodă pentru a începe o nouă viață alături de altă femeie, scăpând astfel de familie.
Certificatul fals de deces costă între 100 și 350 de lire, dar cei care doresc să aibă o poveste cât mai credibilă apelează și la consilieri și astfel pot plăti până la 20.000 de lire. Martorii falși, cadavrele cumpărate de la morgă reprezintă un alt aspect de care țin cont unii dintre cei ce-și înscenează moartea.
Alții aleg pur și simplu să dispară fără urmă, cum ar fi în timpul unei drumeții, relatează Greenwood.
Jurnalista a adăugat că nu e o coincidență faptul că în timpul crizei financiare din 2008 au dispărut multe persoane.
„Cred că oamenii vor apela mereu la înscenarea morții. Ei caută să scape de ceva. Dar motivul pentru care mereu sunt prinși este universal valabil: Pur și simplu nu pot rupe toate legăturile cu vechea viață”, precizează Greenwood.
Sursa: digi24.ro
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md