Țara care se „plânge” că are prea mulți bani și prea puține datorii
Danemarca se confruntă cu o situație în care majoritatea statelor visează să ajungă: prea mulți bani și datorii mici. Însă această situație economică favorabilă a început să creeze probleme pe piața obligațiunilor guvernamentale, scrie Bloomberg.
Contul guvernului danez deschis la Banca Centrală a ajuns, luna trecută, la 207 miliarde de coroane, echivalentul a aproximativ 34 de miliarde de dolari, cel mai mare din ultimii trei ani și de două ori mai mare decât ținta pe care și-o propusese guvernul. Banii Danemarcei costă însă milioane în plăți ale dobânzilor, având în vedere ratele negative ale băncii.
Între același timp, raportul dintre datorie și produsul intern brut este jumătate față de media europeană, exercitând presiuni asupra lichidității pieței obligațiunilor.
Această situație îi forțează pe oficialii danezi să vină cu soluții pentru a scădea suma din cont și a crește lichiditățile din piață. Săptămâna trecută, statul a decis să cumpere titluri emise de KommuneKredit, companie deținută de administrațiile locale, în valoare de 3,6 miliarde de coroane daneze. Această soluție nu fusese cuprinsă în planul de îndatorare al guvernului pentru anul în curs, însă analiștii economici se așteaptă ca ea să ajute la creșterea nevoilor de finanțare.
Există, de asemenea, cele 180 de miliarde de coroane în obligațiuni garantate restante care au fost emise de băncile ipotecare pentru finanțarea locuințelor publice. Autoritatea națională de locuințe intenționează să înlocuiască o mare parte din această sumă cu noi obligațiuni garantate de stat, pe care biroul de credite îl va cumpăra la rândul său prin emiterea de titluri de stat. Danemarca anticipează că acest proces va avea nevoie de 10 ani pentru a fi finalizat.
„Probabil va dura doar o fracțiune din acest termen, având în vedere bătăile de cap ale guvernului danez cu contul de la Banca Centrală și cu nevoile reduse de îndatorare”, spune analistul financiar al Băncii Danske Jan Ostergaard, citat de Bloomberg.
În luna noiembrie a anului trecut, Danemarca înregistra cele mai scăzute rate ale dobânzilor pe piața creditelor ipotecare. „Dezvoltarea economică puternică a Danemarcei și Europei au dus la scăderea ratelor dobânzilor până la un nivel extrem de mic. Și pare că acest fenomen va continua”, observa economistul Sonia Khan, citată de Reuters.
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi