Tânărul care IRONIZEAZĂ politicienii, șoferii și năravurile autohtone
„Scurtcircuit” // Viața caricaturilor se începe și se încheie pe rețelele de socializare
Scoate în evidență năravurile moldovenești și arată râsu’ plânsu’ societății noastre. Este vorba de Alex Bureț, tânărul caricaturist ce transformă umorul în artă, lucrările sale fiind din ce în ce mai populare pe Internet.
Tânărul studiază Arta și Designul la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, după ce anterior și-a făcut studiile la Universitatea Agrară de Stat din Moldova. Fiindcă nu s-a regăsit în domeniul studiat inițial, Alex a optat pentru o facultate mai artistică. Iar acum tot talentul său este concentrat în caricatură.
În copilărie desena pe foile din caiete, acum însă folosește o tabletă digitală, pentru ca ideile sale să capete o altă formă, mai modernă și mai accesibilă.
Idei pe stradă
Politicieni, șoferi, oameni obișnuiți, nimeni nu scapă de penelul inspirat al artistului, care desenează nu doar cu talent, dar și cu multă ironie. „Ideile le observ pe stradă sau la televizor. Abordez lucruri care mă deranjează pe mine, dar și pe alți oameni din societate”, spune cu modestie Alex Bureț.
Tânărul artist vrea să atragă atenția la niște caracteristici de comportament ale persoanelor din Republica Moldova și să-și aducă contribuția la educarea noii generații.
„Caricaturile le public doar pe Facebook, iar majoritatea reacțiilor sunt pozitive, pentru că oamenii tot văd aceste vicii pe care le observ eu”, consideră caricaturistul, care, de obicei, este foarte pretențios cu lucrările sale.
„Îndată după ce le desenez, încerc să mă detașez de ele, altfel întotdeauna mi se pare că trebuia să mai fac ceva, să mai schimb ceva”, adaugă cu sfială artistul.
Obiceiurile șoferilor
Deși toate tematicile caricaturistului sunt curioase, totuși Alex Bureț preferă tema șoferilor. „Semnele de circulație nu sunt perfecte, dar cred că se poate de condus mai bine, cu mai mult respect”, spune tânărul, care mai crede că e bine să fii uneori șofer și alteori pieton pentru a vedea ambele părți.
Astfel, benzile cu automobile de pe străzi capătă altă semnificație în lucrările caricaturistului. Parcarea mașinii la stație, depășirea pe trotuar sau pe contrasens, orbirea tuturor cu luminile de fază lungă sunt doar câteva obiceiuri de-ale șoferilor, care îl deranjează pe grafician.
„Sunt atâtea lucruri hazlii și triste care se întâmplă chiar sub nasul meu și care cred că merită a fi arătate altora prin intermediul caricaturii”, constată Alex Bureț.
Politică, modă și „tradiții naționale”
Totodată, artistul abordează cu mult curaj și subiectele politice, care sunt unele dintre cele mai apreciate de internauți.
Parlamentul și raportul „Kroll” au atras atenția caricaturistului și l-au inspirat să creeze două dintre cele mai interesante lucrări la aceasta tematică.
„În caricaturi eu nu indic concret o anumită persoană, așa că dacă cineva recunoaște un anumit politician are tot dreptul să interpreteze”, afirmă artistul, care adună multe idei, le cizelează, le încheagă și apoi le așterne pe tableta digitală.
Alex critică cu multă îndrăzneală moda autohtonă, obiceiurile oamenilor pe stradă, petrecerile și alte „tradiții naționale”, după cum le spune tânărul artist.
Actualitate
De asemenea, Alex Bureț consideră că această artă este doar un hobby, nicidecum o meserie, însă practicarea acesteia îi dezvoltă abilitățile de grafician, care îi vor fi foarte utile în viitor.
Tânărul se ocupă la momentul actual cu sonorizarea evenimentelor și își dorește ca, după finalizarea studiilor, să activeze în design.
Totodată, el mai visează la o expoziție de grafică, considerând că „viața” caricaturilor se începe și se încheie doar pe rețelele de socializare.
„Eu desenez caricaturi, bazându-mă pe evenimente actuale, însă peste o lună unele lucrări pot fi depășite, își pot pierde sensul, de aceea trebuie să captez admiratorii repede și să îi mențin în fiecare zi”, conchide tânărul caricaturist Alex Bureț.
România a livrat în R. Moldova o cantitate-RECORD de gaze, aproape de capacitatea maximă a conductei Iași - Ungheni - Chișinău. Electricitatea din România a acoperit vineri 75% din consumul republicii noastre
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere la Kiev cu Volodimir Zelenski: ,,Ucraina apără valorile noastre comune și protejează R. Moldova de urgia Kremlinului”
Lovitură pentru Putin din partea lui Zelenski: Armata Ucrainei are un AVANTAJ neașteptat, cu 50% mai puternic decât Rusia