Surpriză pentru COPII. Vine TEATRUL de animație de la București
Se apropie sărbătorile de iarnă, iar începutul lunii decembrie aduce surprize speciale pentru cei mici.
Teatrul de animație „Țăndărică” din București revine cu un nou spectacol pentru copii, unde va fi prezentată una dintre cele mai frumoase povești ale lui Ion Creangă.
Actorii vor juca spectacolul „Fata babei și Fata moșneagului”, o lectură modernă a poveștii lui Creangă, în care se pune un accent sporit pe valorile umane, precum cinstea, bunătatea și destoinicia.
Copiii vor avea parte de un spectacol amuzant, vesel și plin de farmecul, frumuseţea şi învăţămintele folclorului românesc.
Cu o durată de 70 de minute, spectacolul va fi jucat pe data de 6 decembrie, la ora 11.00.
Evenimentul va avea loc la Filarmonica Nationala „Serghei Lunchevici", iar bileteLE costă între 80 și 150 de lei și pot fi procurate de pe site-ul biletonline.eu.
Teatrul „Ţăndărică” a fost fondat în anul 1945 și este unul dintre cele mai renumite teatre de animaţie din Bucureşti destinat atât copiilor, cât şi adulţilor.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”