01:03:22 23.11.2024
Stiri

SURPRIZA anunţată de „BRIO SONORES"

Monden 17.05.2014 15:13 Vizualizări3708 Autor: Ziarul National
SURPRIZA anunţată de „BRIO SONORES facebook


„Nu vom renunţa niciodată la muzica bisericească. Pregătim un mare concert”

„Brio sonores” au câştigat ieri-seară marea finală „Românii au talent”, sezonul 4. Emoţionaţi şi, totodată ,fericiţi că au reuşit să iasă victorioşi din acest concurs, cei opt muzicieni din Republica Moldova au mărturisit că trăiesc un vis.

Pentru băieţii de la „Brio Sonores”, finala „Românii au talent” a fost „cea mai mare minune din viaţa” lor. Imediat după ce au fost desemnaţi câştigătorii marelui premiul în valoare de 120 000 de euro, cei opt tenori au acordat un interviu în care au mărturisit că li s-a îndeplinit unul dintre cele mai mari visuri, scrie Gândul.

„A fost un vis, doar 10% credeam că se va împlini. Sunt prea mulţi talentaţi”, au declarat „Brio Sonores” pentru Ştirile ProTV. „Este cea mai mare minune din viaţa noastră. Este cea mai mare experienţă pe o scenă. Suntem emoţionaţi şi le mulţumim părinţilor, rudelor şi celor care cred în noi, le mulţumim din suflet”, au adăugat muzicienii.

Acum, „Brio Sonores”, marii câştigători ai show-ului „Românii au talent”, plănuiesc să plece într-un turneu prin România şi Republica Moldova.

„Am crescut mult profesional şi individual. Am avut multe de învăţat de la acest show. „Românii au talent” este o catapultă pentru viitor, este ca o poartă pentru ca lumea să ne audă, să transmitem mai departe ce vrem noi pentru public”, au explicat membrii grupului. „Acest concurs reprezintă poarta succesului şi a viitorului nostru. În seara aceasta, ni s-a schimbat viaţa. Este cea mai minunată seară din viaţa mea şi „Românii au talent” este un proiect excepţional, ce nu trebuie să dispară niciodată. Deschide uşi, deschide oportunităţi, dăruieşte o viaţă frumoasă. Este ceva extraordinar”, au adăugat tenorii.

„Urmează noi surprize. Vom pregăti un foarte mare concert, cu cele mai frumoase cântece, melodii. Victoria ne-a dat cea mai frumoasă notă pe care am putut-o avea vreodată”, au adăugat câştigătorii.

Formaţia „Brio Sonores” s-a înfiinţat în anul 2009, în cadrul Seminarului Teologic „Sfinţii Trei Ierarhi”, de pe lângă Mănăstirea Zăbriceni, iniţial fiind un cor bisericesc. Ulterior însă, „Brio Sonores” a început să abordeze şi alte genuri muzicale.

„Am fost cor bisericesc, chiar şi acum cântăm la Mănăstirea Horeşti – Sfântul Cneaz Vladimir în fiecare duminică şi ţinem mult la acest gen de muzică”, au povestit ei. „Nu abordăm însă doar acest stil, abordăm mai degrabă pop-opera, o operă mai lejeră care a prins la public. Ne vom strădui toată viaţa ca, prin intermediul muzicii bisericeşti, să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru această şansă. Practic, ne-a arătat o minune”, au mai spus băieţii.

„Vom încerca toate stilurile, toate sunt frumoase, dar la muzica bisericească nu vom renunţa niciodată. Datorăm totul lui Dumnezeu”, a spus muzicienii din „Brio Sonores” la final.


Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md