01:48:10 25.11.2024
Stiri

Sturza lansează o nouă IPOTEZĂ: Alegerile parlamentare ar putea avea loc ÎNAINTEA celor prezidențiale

Politică 04.08.2016 14:54 Vizualizări4370 Autor: Ziarul National
Sturza lansează o nouă IPOTEZĂ: Alegerile parlamentare ar putea avea loc ÎNAINTEA celor prezidențiale


Fostul premier Ion Sturza este de părere că moldovenii degeaba așteaptă cu nerăbdare alegerile prezidențiale din toamnă, pentru că înaintea acestora vor avea loc alegeri parlamentare anticipate. Mai mult, Sturza consideră că americanii fac tot mai multe greșeli tactice și strategice, iar R. Moldova este ostatică acestor erori.

„E păcat că Moldova a devenit din nou un studiu de caz. De data aceasta al eșecului SUA de a înțelege o țară de dimensiuni minuscule. Unde nu mai este vorba de valori, doar de interese de a „stabiliza” linia de demarcare. Va fi greu pentru moldoveni să supraviețuiască pe „linia frontului”... Cert e că „elitele” de la Chișinău au înțeles bine situația și o exploatează cinic și în Est, și în Vest”, a scris acesta pe o rețea de socializare.

Potrivit fostului premier, cetățenii R. Moldova nu prea au de ales în conjunctura actuală. „Avem de ales? Mă tem că nu prea... Se pare că ne așteaptă o toamnă a marilor „reforme” politice, cu un nou Cod electoral, sistem mixt de alegeri parlamentare gândite anticipat. Cele prezidențiale vor mai aștepta...”, crede acesta.

Sturza mai spune că actuala guvernare „coace” un plan, iar atunci când ai o majoritate constituțională, totul devine posibil. „Noua structură a administrației de stat va încorpora mai multe funcții de control (regulatorii) și mai puțină autonomie, inclusiv locală, drastic redimensionată. Când ai o majoritate constituțională, totul devine posibil. Așa arată azi agenda „stabilizării”. Cineva „muncește” de zori, în timp ce alții își „tăvălesc” creierii la soare...”, a sugerat fostul prim-ministru.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md