STUDIU // Senzația de foame ÎMBUNĂTĂȚEȘTE memoria
Un hormon secretat de stomac și responsabil pentru apetit poate stimula dezvoltarea de noi neuroni și le oferă protecție împotriva efectelor îmbătrânirii. Această descoperire ar putea explica și de ce anumiți oameni spun că dieta prin înfometare le face mintea mai „ageră”.
Grelina, hormonul foamei, este secretat când stomacul se golește, iar în cazul în care experimentăm câteva ore de foame nivelul de grelină din sânge crește foarte mult.
Specialiștii au dovezi care arată că grelina poate îmbunătăți și funcția cerebrală. Animalele care urmează diete sărace în calorii au abilități mentale mai bune, iar motivul poate fi grelina. Cercetătorii care au administrat șoarecilor de laborator grelină au observat că aceștia au înregistrat rezultate mai bune la testele de memorie. De asemenea, s-a dovedit că duce la creșterea numărului de conexiuni neuronale, scrie newscientist.com.
Recent, Jeffrey Davies și echipa sa de la Swansea University din Marea Britanie au descoperit că acest hormon poate stimula diviziunea și multiplicarea neuronilor, proces numit neurogeneză.
Când aceștia au adăugat hormonul pe neuroni creați în laborator s-a obținut o genă cunoscută pentru că declanșează neurogeneza. Dacă se va obține același efect și la animale, s-ar putea explica cum grelina îmbunătățește memoria.
Această descoperire poate ajuta la descoperirea de noi tratamente în cazul unor afecțiuni neurodegenerative precum boala Parkinson.
Sursa: digi24.ro
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2